Caniculă în sud-estul României, vijelie în restul țării

canicula vreme

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, în regiunile sudice şi sud-estice, duminică şi luni, local va fi caniculă. De asemenea, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va atinge şi pe arii restrânse va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi, în general, de până la 34 – 35 de grade Celsius, iar duminică, izolat, până la 37 de grade în Lunca Dunării.

De asemene, în intervalul 23 august, ora 13:00 – 26 august, ora 6:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) şi în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 litri/mp şi pe arii restrânse 40 -50 litri/mp.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un cunoscut ziarist a murit la numai 51 de ani

Dum aug. 23 , 2020
Mihnea Petru-Pârvu, un cunoscut ziarist , care în ultimii ani scria – și scria foarte bine – la Evenimentul zilei, a murit la numai 51 de ani. Realizatorul TV Radu Tudor spune că Mihnea Petru fusese internat la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Militar Central din Râmnicu Vâlcea […]

V-ar putea interesa și: