Capturi ale Poliției de Frontieră: cetățeni turci care treceau ilegal granița, braconieri de sturioni, motor de barcă din Suedia, căști și țigări contrafăcute

Polițiștii de frontieră au avut zile pline. Au depistat cetățeni turci care treceau ilegal granița, braconieri de sturioni, un motor de barcă din Suedia, căști contrafăcute

               În data de 07.05.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru-Vodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând supravegherea frontierei de stat cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, au observat o persoană care a trecut ilegal frontiera de stat din R. Bulgaria, în România.

          Echipa operativă s-a deplasat de îndată în zona de observare, ocazie cu care a fost depistat un bărbat care nu își justifica prezența în zonă și pe care l-au condus la sediul instituției pentru verificări.

          Astfel, polițiștii au stabilit că cel în cauză este cetățean turc, în vârstă de aproximativ 22 de ani.

          Același lucru s-a întâmplat și în seara zilei de 06.05.2022 când, în apropierea PTF Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au descoperit doi cetăţeni turci, un bărbat și o femeie, în vârstă de 26 si 28 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre R. Bulgaria și România.

Ca urmare a celor constatate, persoanele au fost preluate, în baza  Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, iar polițiștii de frontieră români continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat.

Motor de barcă în valoare de 22.000 lei, căutat de autoritățile din Suedia

În data de 09.05.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfăşurat o acţiune specifică  în zona de responsabilitate pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

Astfel, pe raza oraşului Sulina, poliţiştii de frontieră au identificat, în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 22 de ani, un motor de barcă de 115 CP, în valoare de 22.000 lei, bun semnalat în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de către autoritățile din Suedia.

Persoana în cauză a declarat faptul că nu avea cunoştinţă despre situaţia juridică a bunului şi despre faptul că este căutat de către autorităţile din Suedia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire, iar motorul în cauză, în valoare de 22.000 lei, a fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Infracțiuni de braconaj piscicol, zeci de kilograme de pește, sturioni și sute de metri de plase

În data 08.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pe digul de protecție al fluviului Dunărea, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 38, respectiv 40 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 26 kilograme de pește, specia crap și scrumbie, precum și un exemplar de sturion, din specia păstrugă, în stare vie, având greutatea de 4 kg si lungimea de 106 cm, fiind redat mediului natural.

Poliţiştii de frontieră efectuează aspectul săvârşirii infracţiunilor de “deținere/transport al sturionilor, deținere/transport pește fără documente justificative și pescuitul în perioada de prohibiție”.

În zilele de 07 și 08.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cu ambarcațiunea din dotare, în zona lacului Merheiul Mare au descoperit înșiruiri de plase de pescuit.

Aceștia au procedat la scoaterea plaselor, ocazie cu care au descoperit  50 kilograme de pește diferite specii. Plasele de tip nailon, fir textil și mono-filament au o lungime totală de aproximativ 1 km. Poliţiştii de frontieră efectuează aspectul săvârşirii infracţiunilor de “utilizare plase mono-filament și pescuitul în perioada de prohibiție”.

În data 07.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Midia, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în zona grindului Chituc, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 39 și 48 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 50 kilograme de pește, diferite specii

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de, deținere/transport pește fără documente justificative.

În data de 06.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cu ambarcațiunea din dotare, în zona localității Borcea, au observat două persoane care pescuiau dintr-o ambarcațiune din lemn, prevăzută cu motor.

Aceștia au procedat interceptarea acestora, ocazie cu care au descoperit în interiorul bărcii, un sturion (specia cegă), de aproximativ 1 kg, în stare vie, care a fost redat mediului natural. Plasele de tip fir textil descoperite în barcă au o lungime totală de aproximativ 140 m.

Poliţiştii de frontieră efectuează aspectul săvârşirii infracţiunilor de “pescuitul în perioada de prohibiție și pescuitul/deținerea sturionilor”.

Țigări de proveniență duty free, nedeclarate, descoperite de polițiștii de frontieră în portul Sulina

În data 08.05.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat controlul de sosire asupra unei nave sub pavilion Palau. Cu această ocazie, în sala de mese, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, 2000 pachete de țigări, proveniența duty free, fără timbru fiscal.

Țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Căști audio, în valoare de 70.000 lei dacă ar fi fost originale, depistate într-un container în Portul Constanța

În data de 03.05.2022, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a efectuat controlului fizic asupra unui container sosit din China, încărcat cu căști audio, ce avea ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.

 În urma verificărilor amănunţite s-a constatat faptul că în interiorul containerului se aflau 460 căști audio, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, produse care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al titularului. 

Bunurile în cauză, cu o valoare de aproximativ 70 mii lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării  şi continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”. Lansare de carte și dialog cu autorul, Radu Paraschivescu

lun mai 9 , 2022
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, în colaborare cu Editura Humanitas, organizează joi, 12 mai, la ora 17.30, în Aula Bibliotecii, o masă rotundă cu prilejul lansării cărții de eseuri Noi suntem români. (nimeni nu-i perfect) (editura Humanitas, 2022) a […]

V-ar putea interesa și: