Scandal în stațiunea Neptun. Nemulțumiți de modul în care se desfășura un control al Protecției Consumatorilor, reprezentanții Tavernei Zorbas l-au luat, practic, la bătaie pe șeful instituției, Horia Constantinescu.
Acesta se afla pentru verificări împreună cu niște colegi. Aceștia au chrmat atât Poliția, cât și Jandarmii, pentru a aplana conflictul.
Horia Constantinescu a declarat că lui şi colegilor le-au fost smulse telefoanele cu care filmau în unitate. De asemenea, spune că a fost bătut de 3 indivizi, care l-au strâns de gât.
Ba mai mult, în timpul îmbrâncelilor, unul din ei i-a spart un dinte.
„Un reprezentant OPC, aflat în control la restaurantul terasă Zorba, a fost agresat de reprezentanții restaurantului care la rândul lor reclamă agresiune. În urma deficiențelor constatate, reprezentantul OPC dorea să închidă terasa. La acest moment, sunt audiate părțile implicate în conflict. Reprezentanții OPC își exercitau atribuțiile de serviciu, respectiv verificarea condițiilor în care funcționează terasa. Mențiunea referitoare la închiderea terasei a fost făcută se către reprezentanții societății verificate. La acest moment, nefiind probată. În continuare, colegii mei efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Părțile implicate sunt audiate în acest moment”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Avem și imagini filmate de reprezentanții Protecției Consumatorilor de la incident.
Vă recomandăm și: