Casa cu lei, în continuare în paragină

Casa cu lei, o clădire simbolică a Constanței, este încă în paragină. Proprietarul spunea, încă de anul trecut, că are banii pentru reabilitare și că speră să înceapă lucrările cât mai curând.

Andrei Muntmark, director general al Monsson Trading, a anunțat, într-un interviu pentru Constanța 100%, în septembrie 2023, care sunt planurile pentru Casa cu Lei, dar și pentru celelalte clădiri pe care le deține în zona peninsulară a Constanței.

După 10 luni, nu s-a schimbat nimic.

Imagini surprinse pe 26 iunie 2024

„Pentru Casa cu Lei, am demarat deja procesul de autorizare, are un certificat de urbanism depus la primărie pentru renovare, se fac studii de fezabilitate și intenționăm să începem reabilitarea cât mai repede posibil. Avem bugetul deja alocat acestui proiect, iar planul nostru este unul simplu și laborios în același timp: ne dorim să o readucem la frumusețea ei inițială și să fie accesibilă publicului larg. Ideal ar fi să putem demara lucrările de renovare în primăvara viitoare, însă nu putem estima în acest moment o dată anume întrucât depindem de o echipă mare de proiectanți și specialiști.

După cum probabil știți, clădirea nu este una obișnuită, ci este clasificată ca monument istoric de clasa A. Pentru detaliere, Casa cu Lei este una dintre clădirile istorice de referință pentru orașul Constanța, a fost ridicată după planurile arhitectului Ion Berindei între anii 1895 – 1898 și impresionează cu o arhitectură ce aparține eclectismului. Numele clădirii provine de la cei patru lei prezenți pe capitelurile coloanelor de la intrare, un element ce se regăsește pe multe alte schițe ale celebrului arhitect.”, a precizat Andrei Muntmark.

Interviul complet poate fi citit AICI.

Recomandare: Încep lucrările de reabilitare a sinagogii din Constanța

Istoria Casei cu Lei

Casa cu lei, un simbol al Constanţei la început de secol XX, a fost construită de un negustor armean. Acolo a locuit mai mulţi ani un important colecţionar de artă, după al doilea război mondial a fost naţionalizată, funcţionând ca restaurant, iar acum este închisă, fiind în paragină.

Impozanta clădire de la malul mării a fost construită după planurile arhitectului român Ion Berindei, între anii 1895 şi 1898. Numele clădirii, Casa cu lei, provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi care tronează pe coloanele imobilului.

Clădirea este amplasată în zona veche a Constanţei, în apropiere de Moscheea Carol I şi de Biserica Catolică, unde se află mai multe clădiri vechi, majoritatea fiind însă în stare avansată de degradare. Nici Casa cu lei nu face excepţie, clădirea fiind închisă de mai mulţi ani şi având nevoie de reparaţii capitale.

Casa cu lei a aparţinut negustorului armean Dicran Emirzian.

„Casa cu lei a aparţinut unui negustor armean bogat, Dicran Emirzian, şi a fost construită la începutul secolului trecut după planurile arhitectului Ion Berindei. Iniţial, autorul era necunoscut, dar una din căile prin care am identificat autorul, pentru că planurile nu ne-au parvenit, este că are leii, care sunt un însemn specific al lui Berindei. Unde se văd nişte lei, acolo este Berindei, de exemplu, Muzeul Muzicii, Casa Cantacuzino, de pe Calea Victoriei. Asta este marca arhitectului Berindei. Am găsit planurile semnate de Berindei la arhive şi pentru Palatul Manissalian din Constanţa, construit după planurile lui Berindei. I-am recunoscut stilul şi Casa cu lei este făcută de el”, spunea regretata Doina Păuleanu, pentru Mediafax.

Casa cu lei, realizată în stilul Neorenaşterii italiene, cu elemente neoclasice, a fost ridicată de armeanul Dicran Emirzian pentru familia sa. El era un membru marcant al comunităţii armene şi avea, în centrul Constanţei, un magazin cu mărfuri de lux – „La Luvru”.

La un moment dat, Dicran Emirzian a decis să închirieze locuinţa lui Lazăr Munteanu, un magistrat pasionat de artă, care făcea parte din celebra familie Kalinderu şi care a fost prieten cu mulţi pictori români importanţi. Acesta şi-a expus la parterul casei o impresionantă colecţie de artă, care putea fi admirată din stradă de către trecători.

De altfel, într-o zi, Krikor Zambaccian, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi colecţionari de artă din România, a văzut, prin ferestrele deschise ale casei, tablourile din colecţia magistratului, fapt care a constituit punctul de plecare al pasiunii lui Zambaccian pentru obiectele de artă.

„În Casa cu lei a locuit la un moment dat un magistrat, Lazăr Munteanu, care era un mare colecţionar din Bucureşti. El a fost magistrat la Constanţa vreo 20 de ani şi a început să colecţioneze obiecte de artă pe care le avea etalate la parterul Casei cu lei. La un moment dat, Zambaccian trece prin zonă, vede tablourile, intră, le admiră, iar acest fapt declanşează pasiunea care va îl va duce către crearea celei mai mari colecţii de artă din România. Zambaccian povesteşte în însemnările lui cum, văzând această colecţie, s-a îndrăgostit de artă”, mai spune Doina Păuleanu.

După primul război mondial, Casa cu lei a devenit, pentru scurt timp, sediu de bancă, documentele vremii indicând că acest lucru s-a întâmplat în 1921.

Apoi, în Casa cu lei a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, până în 1941, când s-a mutat la Bucureşti. Imobilul a avut apoi mai mulţi chiriaşi, iar în 1950 a fost naţionalizat.

În anii ’70, Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea, care a funcţionat până în primii ani după Revoluţia din 1989.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Rovinieta se poate cumpăra și de pe ghiseul.ro

joi iun. 27 , 2024
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând de astăzi, 27.06.2024, în urma încheierii acordului de […]

V-ar putea interesa și: