Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, „atitudine cămătărească”

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor batran

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a încheiat, săptămâna trecută, verificările la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, verificări inițiate după reclamațiile sesizările primite de la mai mulți seniori.

„Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 20.000 de lei, s-au dispus masuri complementare, constatându-se inclusiv abateri cu caracter penal, urmând sa trimitem o sesizare in acest sens organelor abilitate. A profita de bătrânii și asa greu încercați, prin încasarea de dobânzi ascunse, oprindu-le sume importante de bani, pentru diverse elucubrații financiare, este o atitudine cămătărească!”, a declarat Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța.

Concret, au fost constatate următoarele abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorilor:

  • Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prin intermediul formularului „Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”, prevăzut în anexa nr. 2. la O.U.G. nr. 50/2010, cu încălcarea prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prevăzute de prevederile art. 14, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, cu încălcarea prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat „tipizate”, cu încălcarea prevederilor art. 36, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Prin modalitatea de calcul a anuității (ratei lunare) în cadrul contractelor de împrumut nu sunt respectate prevederile art. 38, alin. (11)  din O.U.G. nr. 50/2010.
  • În cadrul contractelor nu sunt specificate în mod clar și concis informațiile prevăzute de prevederile art. 46, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma împrumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 363/2007 s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte constatat și s-a dispus restituirea sumelor de bani percepute în plus aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare începând cu data de 01.01.2020.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 au fost dispuse sancțiunile contravenționale complementare de reparare a deficienţelor constatate prin procesul verbal, aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale și restituirea sumelor încasate fără temei legal.

Numărul de consumatori afectați de abaterile de la prevederile legale este estimat la cel puțin 3748.

Privind diferite aspecte sesizate ce ţin de organizarea statutară găsite la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța vor fi sesizate instituţiile competente, a anunțat CJPC Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, „atitudine cămătărească”

  1. Felicitari ptr.articol ! Este bine venit .Contractele de imprumut sunt diabolic gandite ,cu dobanzi mai mari ca la Banci (stiind ca Bancile nu dau credite pensionarilor ) ..Plata ratelor se face la cozile casieriilor Casei, dar NU se poate face si on-line ,iar depunerea de bani la Banci se face stand la alte cozi si mai ales platind comisioane de depunere .Cu alte cuvinte Casa aceasta numai ptr.AJUTORUL pensionarilor nu este !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

S-a terminat o etapă din asfaltarea bulevardului Tomis din Constanța

lun iul. 6 , 2020
A fost finalizată prima etapă de reabilitare a carosabilului pe tronsonul delimitat de strada Poporului și strada Nicolae Iorga a bulevardului Tomis. Zona carosabilă a fost îmbrăcată în binder. În cursul săptămânii trecute, echipele SC Confort Urban SRL au intervenit cu utilaje pentru turnarea primului strat de asfalt pe benzile […]
bulevardul Tomis Constanța

V-ar putea interesa și: