O călătorie cu „Wonder of the Seas” („Minunea Mărilor”), nava de cinci ori mai mare decât Titanicul, construită cu 1,2 miliarde de euro de compania americană Royal Caribbean.
Nava, care poate primi peste 9.000 de persoane la bord, dintre care 7.000 de pasageri, explorează acum Caraibe, cu plecări în croaziere de o săptămână din Port Canaveral, Florida, SUA. Pe site-ul companiei, itinerariile din Caraibe pentru luna martie și luna aprilie sunt disponibile pentru rezervare imediată. De exemplu, o croazieră de 7 nopți, prin Honduras, Mexic și Bahamas, pleacă de 822 de dolari. În cazul în care este rezervat un apartament, prețul pornește de la 2.500 de dolari.
Din mai, vasul se mută în Europa, urmând să plece în croaziere de la Barcelona.
De cinci ori mai mare decât Titanicul, „Minunea mărilor” are 362 de metri lungime, 64 de metri lățime și cântărește 236.857 de tone. La bord sunt 20 de restaurante și 11 baruri, care deservesc până la 6.988 de pasageri, pe 18 punți. Capacitatea de cazare: 2.867 de cabine. Punțile sunt împărțite în opt zone, inclusiv „Central Park”, pe care operatorii o consideră „prima oază naturală de pe mare”.
Complexul e „înverzit” cu peste 20.000 de plante. Există, de asemenea, un perete de cățărare la bord, o tiroliană de 25 de metri lungime și un tobogan de apă cu 10 punți. „Wonder of the seas” are un echipaj format din 2.300 de membri. Asta înseamnă o capacitate totală de 9.288 de persoane la bord.
Nava de croazieră cu 18 punți a fost construită la șantierul naval Chantiers de l’Atlantique din Saint-Nazaire, Franța.