Cât ne costă să comunicăm în roaming în UE de la 30 aprilie 2016

image007

La 30 aprilie 2016 intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie 2017. Astfel, în această perioadă, utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) vor comunica în țările UE la aceleași costuri ca în România, la care operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maximum 5 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE, maximum 1,14 eurocenți/minut pentru apelurile primite, cel mult 2 eurocenți pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) către țările UE, în timp ce accesul la internet poate fi taxat suplimentar cu maximum 5 eurocenți/MB (toate fără TVA).

Taxarea serviciilor de roaming în UE

Dacă un furnizor alege să aplice o suprataxă, fie pentru toate serviciile în roaming (apeluri efectuate, apeluri primite, SMS trimise, date), fie doar pentru anumite servicii, suma dintre tariful național în afara rețelei și suprataxa aplicată nu trebuie să depășească următoarele tarife maxime reglementate: 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate, 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), respectiv 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date.

ATENȚIE! Utilizatorii de cartele preplătite trebuie să încarce un credit suplimentar din care să se deducă valoarea suprataxei pentru utilizarea serviciilor în roaming, pentru a putea beneficia de aceste servicii.

Cum se aplică taxele suplimentare pentru serviciile de roaming

De exemplu, un utilizator român beneficiază în țară de un abonament ce include:

  • 200 minute în rețea + 100 minute naționale + 100 SMS + 500 MB acces la internet mobil

iar după consumarea acestora plătește:

  • 0,16 euro/minut (fără TVA, în rețea/ în afara rețelei), 0,05 euro/SMS (fără TVA, în rețea/ în afara rețelei), respectiv 0,16 euro/MB
  1. Dacă efectuează un apel de 10 minute în rețea, atunci când se află în roaming într-un alt stat membru UE, va fi taxat în baza planului tarifar standard (Eurotarif) și cu aplicarea de către operator a suprataxei maxime astfel:
  • dacă nu a consumat deja cele 200 minute disponibile în rețea – cele 10 minute se pot scădea din acestea, iar utilizatorul plătește doar suprataxa de 0,05 euro/minut * 10 minute, adică în total 0,50 euro (fără TVA)
  • dacă a consumat deja cele 200 minute disponibile în rețea – cele 10 minute se vor tarifa cu tariful național de 0,16 euro/minut (fără TVA) + suprataxa de 0,05 euro/minut (fără TVA), plafonat însă la tariful maxim reglementat de 0,19 euro/minut (fără TVA); așadar utilizatorul plătește 0,19 euro/minut * 10 minute, adică în total 1,90 euro (fără TVA)

În mod similar se taxează atât apelurile către un utilizator al unui alt operator din România (apel în afara rețelei), cât și mesajele SMS către aceleași categorii de utilizatori, precum și serviciile de acces la internet.

  1. Dacă efectuează un apel de 10 minute local în țara vizitată sau către un alt stat UE, acesta va fi tarifat astfel:
  • tariful național în afara rețelei de 0,16 euro/minut (fără TVA) + suprataxa de 0,05 euro/minut (fără TVA), plafonat însă la tariful maxim reglementat de 0,19 euro/minut (fără TVA); așadar utilizatorul plătește 0,19 euro/minut * 10 minute, adică în total 1,90 euro (fără TVA)
  1. Dacă primește un apel de 10 minute, indiferent de originea apelului (din România, din țara vizitată, dintr-un alt stat UE sau chiar dintr-un stat non-UE), acesta va fi tarifat astfel:
  • suprataxa de 0,0114 euro/minut (fără TVA) * 10 minute, adică va plăti în total 0,114 euro (fără TVA).

image009

Tarife speciale de roaming

Operatorii pot să pună la dispoziția clienților tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă. De aceea, este de preferat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor de comunicare.

Pentru călătoriile în afara Uniunii Europene, ANCOM le recomandă utilizatorilor să verifice tarifele stabilite de fiecare operator pentru țările pe care le vor vizita, tarifele putând fi în acest caz cu mult mai mari.

Mai multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorității, aici.

Pentru orice nereguli privind tarifarea apelurilor în roaming, utilizatorii pot sesiza ANCOM aici.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Marius Petre, urmașul lui Valentin Vrabie la Peștera

joi apr. 21 , 2016
Marius Petre va candida ca independent la Primăria Peștera. Este o mutare oarecum surprinzătoare, anunțată de Valentin Vrabie chiar în ziua în care și-a dat demisia. Surprinzătoare chiar și pentru Marius Petre, care ocupa o funcție călduță la Inspectoratul Școlar Județean, instituție care îi recunoscuse rezultatele avute ca director de […]

V-ar putea interesa și: