Câte amenzi au dat jandarmii constănțeni la sfârșitul săptămânii

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 01 – 10 ianuarie, alături de poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Totodată, în acest sfârşit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare,  gări și stații de transport în comun din zona de competență.

Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 138 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 27000 lei, cele mai multe pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar şi pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice.

În aceeaşi perioadă echipajele de jandarmerie au constatat şi o faptă de natură penală pe linia sustragerii de bunuri.

Totodată, în cursul săptămânii trecute jandarmii au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor de protest organizate de asociaţiile profesionale ale piloţilor maritimi din România, precum şi a turneului 5 din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Feminin.

Săptămâna trecută au mai fost executate 14 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete şi 3 misiuni în colaborare cu lucrătorii Direcţiei Silvice Constanţa.

Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 35 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

 Totodată, oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

„Recomandăm cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.”, spun reprezentanții jandarmilor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Noi proceduri operaționale de eliberare și vizare a permiselor de pescuit în Rezervația Biosferei Delta Dunării

lun ian. 11 , 2021
Pentru a veni în ajutorul celor domiciliați în localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) și care doresc să solicite permise de pescuit familial sau comercial și/sau vizarea acestora pentru anul 2021, preluarea documentelor necesare emiterii și vizării  permiselor se va derula și la sediul Comisariatelor Regionale ale […]

V-ar putea interesa și: