Câte bilete se vânduseră la Spellground înainte ca festivalul să fie anulat

spellground

Așa cum probabil ați aflat, Spellground Festival nu va avea loc în weekendul 12-14 august.

Decizia vine ca urmare a solicitării Universității Ovidius Constanța, partener oficial al evenimentului, cu privire la respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu național prin adaptarea programului festivalului și eliminarea manifestărilor muzicale de pe terenul instituției de învățământ. Contravaloarea biletelor și abonamentelor poate fi recuperată începând cu data de 12 august în toate rețelele de ticketing.

Nicoleta Petre, Director de Comunicare al festivalului, a precizat că până la data anulării fuseseră vândute puțin peste 3.500 de abonamente și 5.300 bilete pe zi. Gradul de ocupare a campingului era de 90%, iar pachetele de cazări pentru hoteluri fuseseră ocupate în proporție de 30%.

Organizatorii spun că pe terenul Universității Ovidius ar fi trebuit poziționate principalele două scene ale festivalului, Master Stage și Ground Stage, care însumau 70% din showurile live din programul Spellground. “Activitățile agreate inițial prin acordul de parteneriat contravin poziției pe care instituția noastră dorește să o adopte într-o astfel de zi și a obligațiilor dispuse prin hotărârea de guvern” se arată într-o adresă a Universității. “Apreciem că arborarea drapelului în bernă la sediul Universității și desfășurarea în același timp a unor manifestări muzicale de o asemenea anvergură contravin mai ales eticii și moralei de care o asemenea instituție de învățământ ar trebui să dea dovadă” mai precizează Universitatea.

“Un festival nu poate fi rupt în jumătate, este un tot unitar. Am luat în calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fără încasările de sâmbătă, cea mai bine vândută zi, ne e imposibilă susținerea întregulului eveniment din punct de vedere financiar și logistic. Vom încerca reprogramarea headlinerilor în concerte individuale în sezonul 2016 – 2017. Suprapunerea datelor libere pentru întreg line-up-ul pentru o formulă de festival este puțin probabilă” spune Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground.

“Ne pare foarte rău ca trebuie să luam această decizie. Muncim de peste 8 luni pentru ca acest festival să aibă loc la nivelul pe care l-am visat. Am pus suflet, efort și toate resursele noastre la dispoziție. Le cerem scuze fanilor pe care i-am dezamăgit”, mai adaugă Nicoleta Petre.

Posesorii de bilete și abonamente Spellground își pot recupera contravaloarea biletelor începând cu data de 12 august, în toate rețelele de ticketing folosite, urmând pașii de pe site-ul oficial.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constanța curată. Parlamentarii de care (nu mai) avem nevoie

lun aug. 8 , 2016
Președintele României nu poate avea mai mult de două mandate. Așa scrie în Constituție și așa se întâmplă în toate țările democratice. De ce? Pentru că puterea corupe, pentru că, după două mandate, unui președinte i-ar putea trece prin minte să mai rămână. Știm cu toții ce se întâmplă când […]

V-ar putea interesa și: