Vești bune pentru șoferii care încalcă legea, dar proaste pentru ceilalți și pentru pietoni. Cei cărora li se va suspenda permisul și l-ar putea recupera mai uşor. Așa au decis deputații, care au modificat legislaţia rutieră şi au eliminat câteva condiţii care-i împiedicau pe mulţi să se întoarcă la volan. […]
Auto
Știri din domeniul auto. Oferte speciale ale dealerilor. Drive teste.
Începand de mâine, 03.07.2019, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 8 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională. Punctele […]
CNAIR a impus restricții de circulație pe Autostrada Soarelui, dar și pe două drumui naționale, pentru mașinile de mare tonaj. Astfel, maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe Autostrada Soarelui de la 1 iulie până la 31 august. Restricţiile vor fi valabile […]
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a luat decizia de a interzice accesul mașinilor de școală pe mai multe artere. Printre zonele interzise se află și cea în care se desfășura până acum examenul propriu-zis. Astfel, pregătirea practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere în municipiul Constanța […]
Circulaţia pe tronsoane din Autostrada Soarelui se circulă dirijat, pe câte o bandă, din cauza lucrărilor la partea carosabilă, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Iată situaţia traficului conform la ora 7:00, datelor furnizate de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române: – Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia […]
Polițiștii locali din Constanța au aplicat ieri, 16 aprilie, 15 sancțiuni contravenționale pentru staționarea pe locurile adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap. Cuantumul total al amenzilor s-a ridicat la suma de 7.500 lei și acestea au fost aplicate în conformitate cu prevederile legale privind protecția […]
Constănțenii de pe strada Pandurului din municipiul Constanța sunt nervoși și consternați. De câteva zile, au început să primească amenzi pentru că au parcat pe trotuar. Amenzile sunt acordate legal de către Poliția Locală Constanța. Există o hotărâre de consiliu local, nr. 184 din anul 2013, care spune că nu […]
O rablă care zace de ani buni lângă Școala Gheorghe Țițeica din municipiul Constanța a fost ridicată, astăzi, de Poliția Locală. „Mașina” era abandonată de foarte mult timp pe una dintre cele mai aglomerate străzi din oraș, strada Flămânda. În orele când elevii ajung la școală sau pleacă spre casă, […]
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța anunță demararea lucrărilor de așternere covor asfaltic pe DN 39, pe sectorul cuprins între km 23+500 – 32+000, între localitățile Tuzla și 23 August. Pe sectorul respectiv, circulația este restricționată pe o cale, traficul desfășurându-se pe cealaltă cale, pe câte o bandă pentru […]
Primăria Iaşi vrea să interzică, treptat, utilizarea mașinilor poluante în municipiu, până la 1 ianuarie 2023. La acea dată, nu va mai avea voie să circule nicio mașină care nu îndeplinește cel puțin norma de poluare Euro 5. Primăria Iași a anunțat, printr-un comunicat de presă, că pregăteşte măsuri ample […]