Câți turiști bolnavi de covid sunt pe litoralul românesc

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a precizat, astăzi, că declarațiile celor care arată litoralul cu degetul, ca fiind sursă importantă a creșterii numărului de cazuri COVID-19 în România, le consideră nefondate și nebazate pe cifre.

„E drept, avem de-a face cu o presiune foarte mare pe județul nostru. Este vorba de presiunea pe care o resimțim în stațiunile de pe litoral, unde, în weekend-urile aglomerate, avem încă un județ în interiorul județului. Peste 300.000 de oameni din toată țara vin zilnic pe litoral pentru concedii și relaxare.”, spune acesta.

În ultimele două săptămâni, județul Constanța a înregistrat 208 infectări noi, dintre care 59 au apărut în rândul turiștilor.

„Așadar, un sfert din cazuri, ceea ce este logic, având în vedere că turiștii sunt, în perioada de referință, în număr egal cu populația județului Constanța. Dar, existența cazurilor din afara județului se regăsește în toate celelalte județe, indiferent că sunt turistice sau nu, întrucât este determinată de anchetele epidemiologice efectuate de DSP-uri.”, a mai spus prefectul.

Toate structurile MAI fac eforturi foarte mari pentru aplicarea și respectarea măsurilor pandemice.

„Doar la finalul săptămânii trecute au fost controlați zeci de operatori economici, iar persoanelor fizice care nu respectau prevederile Legii 55/2020, li s-au aplicat peste 200 de sancțiuni. Dar, nu putem interzice accesul oamenilor care vin în număr mare pe litoral, nu le putem interzice să se bucure de mare, de soare și de zilele lor de vacanță. Complexitatea situației epidemiologice de pe litoral este unică, pentru că, în niciun alt loc din țară, nu se înregistrează o mișcare atât de mare de populație. Oricâte controale și acțiuni preventive vom face, ține foarte mult de toți cei care sunt pe litoral să rămână responsabili și să se protejeze, pe cât posibil, pentru că fiecare om prezent astăzi în stațiuni, are liber arbitru.”, a punctat prefectul.

Sursă foto: Facebook/Silviu Coșa


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trotuarele de pe bd. Alexandru Lăpușneanu din Constanța: pe-aici nu se trece!

mie aug. 18 , 2021
Primăria Constanța a început lucrările de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu. Se lucrează la porțiunea situată între City Mall și intrarea în stațiunea Mamaia. Mai mulți constănțeni care locuiesc în zonă ne-au atras atenția asupra unui lucru care le creează un mare disconfort: toate trotuarele de pe porțiunea amintită mai […]
bd-alexandru-lapusneanu-3

V-ar putea interesa și: