O persoană s-a înecat în Marea Neagră, azi, în Eforie Nord, zona Belona.
Este primul caz de înec din acest an pe litoral, au confirmat medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 54 de ani, turist din Prahova.
Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor. S-a urmat protocolul de resuscitare, iar inima bărbatului a reînceput să bată.
Acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital.