Cazare și mese gratuite pentru copii, oferite de mai multe hoteluri de pe litoralul românesc

Hotel Opal

Mai mulți hotelieri de pe litoralul românesc se unesc într-o campanie intitulată „Mare pentru cei mici”, prin care oferă o serie de gratuități copiilor cu vârsta până 14 ani, de la pat suplimentar în cameră fără niciun cost până la trei mese pe zi gratuite, funcție de pachetele turistice practicate de fiecare hotel intrat in program.

Totodată, prestatori de servicii de agrement din sudul litoralului au intrat și ei în campania „Mare pentru cei mici”, oferind intrări libere în parcul de aventuri din Neptun „Parc Aventura”, precum și acces în parcul acvatic Galaxy Water Park Jupiter, pe bază de tombolă. Campania durează din data de 21 iunie și până 12 iulie, iar până în prezent s-au înscris mai multe hoteluri, lista fiind deschisă și pentru alte unități de cazare care doresc să se alăture campaniei.

În acest an, din cauza pandemiei, hotelurile de pe litoralul românesc nu au reușit să deruleze campaniile clasice de reduceri cu care turiștii erau obișnuiți la începutul sezonului estival. Din acest motiv, a fost lansată campania “Mare pentru cei mici”, prin care mai multe hoteluri oferă, gratuit, copiilor o serie de facilități. 

„Ne-am gândit la această campanie specială pentru familii în condițiile în care ultimele luni au fost foarte stresante atât pentru părinți, cât și pentru copii, fiind nevoiți să stea în case, să lucreze și să învețe online, fără prea multe variante de relaxare. De aceea, vrem să le oferim șansa de a merge în vacanță la mare cu costuri cât mai mici”, a declarat Anca Nedea, acționar și manager general Hotel Opal, unul dintre hotelurile care au intrat în această campanie.

Anca Nedea Pavel
Anca Nedea Pavel, director executiv Organizația Patronală Mamaia – Constanța (foto: Constanța 100%)

Până acum, s-au înscris în campanie Hotelul Opal (Cap Aurora), care oferă gratuit pentru copii cazare și masă, Hotelul Miorița (Neptun), care pune la dispoziție pat suplimentar gratuit pentru copii, Hotelul Delta din Jupiter și California din Cap Aurora, ambele oferind gratuit cazare în regim all inclusive pentru copiii sub 12 ani. Tot din Jupiter, Hotelul Capitol oferă gratuitate pentru copii la toate tipurile de pachete, la alegere (cazare, cazare cu mic dejun, cazare  cu demipensiune – mic dejun și cină – sau all inclusive), iar Hotelul 2D Resort & Spa (Neptun) asigură cazare și masă gratuite pentru copii. La rândul său, Hotelul Olimpic (Jupiter) pune la dispoziție pat suplimentar gratuit pentru copii. Campania se derulează până pe data de 12 iulie, iar lista este deschisă și pentru alte hoteluri care doresc să se înscrie.

Pe lângă facilitățile oferite de hotelieri, în campania „Mare pentru cei mici” au intrat și două parcuri de distracții de pe litoralul românesc: Parc Aventura din Neptun și Galaxy Water Park din Jupiter. Fiecare oferă un număr de 20 de bilete de intrare pentru copiii cu vârsta până în 14 ani.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident pe strada Cumpenei, o tânără de 21 ani rănită

mar iun. 23 , 2020
Astăzi, în jurul orei 10:40, un bărbat de 25 de ani a condus un autoturism pe strada Cumpenei din Constanţa, dinspre bulevardul I.C.Brătianu către bulevardul Aurel Vlaicu. În momentul când a ajuns la intersecţie cu str. Spiru Haret, a efectuat viraj la stânga pe aceasta, moment în care a intrat […]
accident constanta strada cumpenei_crop

V-ar putea interesa și: