O firmă realizează o construcție hidrotehnică, de circa 4.500 și ceva de metri pătrați, pentru a-și proteja vilele de forța apei. Construcția este a statului, așa spune însăși Constituția. Un primar condamnat pentru corupție impune, pentru acest teren, o taxă fiscală de circa două milioane de euro. Instituțiile statului spun că taxa este aberantă, cu excepția uneia singure care, surpriză, o menține. De ani de zile, firma își caută dreptatea în instanță. Este un caz care arată că ceva e putred în justiția din România. Două milioane de euro pentru că ai fi depozitat materiale de construcții pe un teren care nu îți aparține… După decizii aberante ale instanțelor, după ce alte instanțe au recunoscut că cei care au impus taxa au săvârșit fapte penale, dar nu mai pot fi trași la răspundere, pentru că faptele s-au prescris, după ce statul le spune judecătorilor că terenurile sunt ale sale, nu ale primăriei sau ale firmei, lucrurile se îndreaptă spre un deznodământ. Soluțiile de clasare de până acum au fost infirmate, iar procurorii vor completa urmărirea penală și vor reface ancheta. Acum este momentul în care toți cei care au greșit încep probabil să tremure, pentru că faptele penale nu s-au prescris, spun experții, și pentru că pot ajunge la închisoare pentru ce au făcut.
Povestea începe în anul 2012, când Primăria Năvodari a obligat societatea Somaco Construct SRL la plata sumei de 8.474.304 lei, cu titlul de „taxă zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice”, calculată pentru o perioadă de 20 de luni, pentru o pretinsă depozitate de construcții pe un teren în suprafață de 4.646 mp. Curtea de Conturi și Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții a Senatului României au constatat și certificat, în scris, că taxa este de 21 de ori mai mare decât prețul de vânzare a terenului, de peste 1.258 de ori mai mare decât valoare redevenței datorate dacă societatea ar fi concesionat terenul în cauză, respectiv de 842.307 ori mai mare decât taxa de 13 lei/ha aplicată pentru terenurile cu amenajare piscicolă în perimetrul UATO Năvodari. Acesta este momentul în care, în opinia unui om normal la cap, taxa ar fi trebuit să fie redusă la un nivel comparabil cu celelalte impuse în Năvodari, pentru că valoarea ei este disproporționată, se vede asta de pe Lună, sau
Apoi, nici măcar nu vorbim despre depozite de materiale de construcții, ci despre o construcție hidrotehnică.
„Comisia constată că sancțiunea de 8.474.304 de lei aplicată Somaco Construct SRL, pentru o lucrare de îndiguire ce nu poate fi asimilată, în nicio fază a sa, cu o depozitare temporară de materiale de construcții pe domeniul public, este de 10 ori mai mare decât cea mai mare amendă penală aplicată în România unei persoane juridice, în baza legii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, spune comisia. Era vorba de heroină.
Am spus că taxa trebuia redusă? După ce ați citit acest paragraf al experților senatului, este evident că taxa trebuia acum desființată.
Comisia constată și altceva foarte important: terenul despre care vorbim nu aparține nici UAT Năvodari, nici Somaco Construct, ci aparține Apelor Române.
„Atât lucrarea hidrotehnică edificată de Somaco Construct și zona de protecția asupra acesteia, cât și terenurile câștigate din lacul Siutghiol, aparțin domeniului public de interes național, situație în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparține statului, iar dreptul de administrare asupra acestor bunuri aparține, conform legii organice, ANAR, prin ABADL”.
Este momentul în care te întrebi de ce a fost taxată o firmă privată, când terenul este al statului! Comisia reține clar: terenul supus taxării s-a aflat neîntrerupt în proprietatea statului român, prin Ministerul Finanțelor, conform articolului 136 din Constituție, iar dreptul de administrare a aparținut neîntrerupt ANAR, prin ABADL, fiind un teren încadrat în categoria lucrărilor de gospodărire a apelor.
Primăria Năvodari a mai făcut ceva aproape inimaginabil într-un stat de drept: „a procedat la includerea domeniului public al statului român în patrimoniul Orașul Năvodari”. Prima manevră de acest gen a avut loc în anul 2002, iar cea mai recentă în 2016. A făcut-o cu ajutorul unor funcționari de la Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța. Au inventat păduri în cuveta lacului Situghiol și au schimbat nelegal categoria de folosință, și l-au însușit apoi nelegal.
Comisia spune că „există suspiciunea rezonabilă că în cazul întregii suprafețe reprezentată de terenul câștigat din lacul Siutghiol, modul de operare a fost identic: schimbarea nelegală a categoriei cadastrale din construcție de apărare împotriva acțiunii distructive a apei în teren neproductiv pentru a fi inclus în inventarul UAT Năvodari și, mai apoi, înscris în Cartea Funciară prin perpetuarea unei situații juridice nereale”.
Vorbim de zeci de hectare, de un act de însușire nelegală care depășește imaginația.
După ce a depistat toate aceste nereguli extrem de grave, care reprezintă, în opinia noastră, un atac fără precedent la statul român, Comisia a sesizat mai multe instituții ale statului. A sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Corpul de Control al Primului Ministru pentru a efectua un control de fond la OCPI Constanța, Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua un control la Instituția Prefectului (ca să identifice funcționarii care au dat aviz de legalitate HCL-urilor din Năvodari). De asemenea, Comisia a mai sesizat Corpul de Control al Ministerului Apelor și Pădurilor, Corpul de Control al Ministerului Mediului, precum și Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În tot acest noian de acuzații Primăria Năvodari a precizat, la solicitarea Constanța 100%, că „există o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 2067/19.05.2015, prin care s-a stabilit că decizia de impunere din data 14.08.2012 este un act legal. Precizăm că atâta vreme cât aspecte semnalate de către petenta în cuprinsul sesizării formează obiectul dosarului penal nr. 23061/118/2018, cu amânarea pronunțării pe 14.10.2019, considerăm că, în virtutea principiului separației puterilor în stat, aceste aspecte nu mai pot fi analizate nici de către autoritatea emitentă a actului administrativ atacat de către SC Somaco Construct SRL și nici de către o altă autoritate a statului. Apărările părților s-au făcut în fața organelor de cercetare competente, singurele în măsură să analizeze și să soluționeze acest litigiu.”
În justiție există un principiu care poate fi tradus, pe scurt și în cuvinte simple, așa: „penalul bate civilul”. În cazul de față, atât Somaco, cât și statul român, prin Apele Române, au semnalat faptele penale descrise mai sus. Cu o consecvență demnă de cauze mai bune, cererile lor de a se face dreptate au fost respinse de trei ori. Chiar parchete specializate, precum DNA Constanța, au respins cererile, printr-un reprezentant al său.
Cum spuneam, însă, cei care au greșit a motive să se gândească serios la faptele comise. Tribunalul Constanța a admis, în urmă cu câteva zile, cererea Administrației Naționale Apele Române, a Ministerului Finanțelor și a Somaco împotriva soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Constanța. A desființat soluția de clasare, care a fost menținută și de procurorul șef al DNA Constanța, și a dispus trimiterea cauzei procurorului, „în vederea completării urmăririi penale și realizării unei anchete efective”.
Iată ce scriam după ce am citit pentru prima dată raportul comisiei senatului.
„Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții a Senatului României a făcut lumină în acest realmente incredibil. În timp ce citeam acest raport, m-am întrebat însă, de multe ori, unde au fost instituțiile statului din Constanța până acum? Ce au făcut până acum? N-au văzut sau au închis ochii? Ce a făcut DNA Constanța, de la înființare până acum? Cum de nu a văzut că proprietatea statului este siluită? Sau, dacă a văzut, de ce nu a acționat? Prejudiciul este imens, era de datoria lor. Dar nu ne referim numai le ei. Este nevoie ce multe complicități pentru ca astfel de lucruri să se întâmple, de mulți oameni, deci concluzia logică ar fi că au închis ochii. Ba chiar, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi că au acoperit toate aceste nereguli care se petrec de aproape 20 de ani! Au acoperit, în loc să le scoată la iveală. Au tăcut, de parcă în aceste instituții ale statului se instaurase legea Omertei, legea tăcerii, regula de bază a temutei mafii siciliene. Două caracteristici definitorii are această mafie. 1. Odată intrat, nu mai ieși niciodată. 2. Nu trădezi niciodată, nu vorbești niciodată despre organizație. Cine le încalcă, plătește de multe prețul suprem, împreună cu cei dragi. Raportul Comisiei face lumină într-un caz care nu ar fi trebuit să se întâmple și scoate la iveală un caz mult mai grav, în opinia noastră, ca acela de la Ploiești, unde un procuror acționa discreționar, „cum voia mușchii lui”. Aici este o încrengătură incredibilă de complicități pe care experții de la București nu numai că au văzut-o, ci au și demascat-o.”
Lucrurile rămân valabile, cu o observație fundamentală: există, și în Constanța, judecători competenți și verticali, incoruptibili, care respectă legea și care o aplică în mod corespunzător. Judecători care nu pot fi influențați de un grup de interese care are ramificații în multe structuri, o caracatiță care acționează pentru interesul privat al membrilor unui grup. Judecători care nu închid ochii când zeci de hectare ale statului român sunt însușite nelegal, care nu închid ochii când făptașii râd liniștiți pentru că ar fi scăpat de pedeapsă.
Raportul Comisiei a fost redactat pe 2 septembrie 2019. Îl puteți descărca dacă dați click pe butonul de mai jos.
