Ce își pot cumpăra profesorii din prima de carieră didactică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat astăzi ce pot să își cumpere profesorii din prima de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și a unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

„În ceea ce privește cheltuielile cu echipamente IT, se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile precum achiziția de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional.”, a anunțat ministerul.

„Precizăm că în toată această perioadă a existat un dialog permanent între MIPE și reprezentanții instituțiilor educaționale și că împreună depunem toate eforturile astfel încât măsurile guvernamentale, în special cele din fonduri europene nerambursabile, să sprijine angajații din sectorul educațional și creșterea calității actului de educație.”, a mai spus sursa citată.

Prima didactică pentru profesori este de 1.500 de lei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene precizează că a fost emis Ordinul de ministru nr. 3.956/2023, publicat în Monitorul Oficial în data de 20 octombrie 2023.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Administratorul cofetăriei Aida, amendat de Protecția Consumatorilor, acuză comisarii

mie nov. 8 , 2023
Administratorul cofetăriei Aida, amendată azi de Protecția Consumatorilor Constanța, ne-a transmis azi un punct de vedere în care spune că lucrurile nu stau exact așa cum au fost comunicate de inspectorii CJPC. „Din întreaga filmare, ultima parte nu este filmata in locația noastră. Este filmata în altă parte (nu stiu […]

V-ar putea interesa și: