Pe 31 ianuarie 2018, deci acum aproape jumătate de an, Comprest Util Srl, o societate din Constanța, obținea în instanță o decizie importantă. Tribunalul Constanța hotăra, în urma probelor administrate, că olandezii de la Van Oord trebuie să le achite suma de circa un milion de euro, pentru o factură neachitată integral încă din toamna anului 2015 (în curând se împlinesc trei ani). S-a emis, atunci, și o ordonanță de plată.
Mai mult decât atât, o altă instanță, vorbim despre Curtea de Apel Constanța, a decis începerea procedurii de insolvență împotriva Van Oord, tot în cazul datoriei despre care vorbim. Este o decizie importantă pentru că afectează nu numai sucursala din România a Van Oord, ci firma-mamă din Olanda, care primește astfel o rușinoasă palmă.
În ciuda celor de mai sus, olandezii nu au achitat și au ales calea instanței. Au atacat ordonanța la Tribunalul Constanța. Dosarul a ajuns la un complet condus de judecătoarea Marin Elena Alina. Prima decizie în proces a fost luată în numai 7 zile și este în favoarea olandezilor. Instanța a decis să suspende executarea ordonanței de plată până la soluționarea unei cereri de anulare, o cerere de urgență depusă de Van Oord. Când se suspendă executarea exact asta înseamnă: că nu mai poți face nimic pentru a intra în posesia banilor care ți se cuvin. Decizia este dată ca fiind definitivă, dar, știind că legea prevede contrariul, Comprest face apel la această hotărâre în data de 16 aprilie. Apelul e înaintat la Curtea de Apel într-un târziu. Primește termen pe 18 iulie (deci au trecut mai bine de trei luni de la data hotărârii). Curtea de Apel Constanța constată că hotărârea nu este definitivă, dar că și-a produs efecte.
Între timp, același complet de judecată de la Tribunalul Constanța a dispus anularea ordonanței, pe 28 iunie. Comprest a invocat excepția puterii de lucru judecat invocate de firma românească. Asta înseamnă că a cerut instanței să țină cont că o instanță superioară, în speță Curtea de Apel, a stabilit definitiv două lucruri: calitatea de debitoare a firmei Van Oord și caracterul cert, lichid și exigibil al datoriei de un milion de euro către Comprest Util. Tribunalul nu avea cum să se pronunțe în contradictoriu cu această hotărâre. În schimb, nu s-a pronunțat deloc! În schimb, s-a pronunțat pe toate excepțiile ridicate de Van Oord.
Reprezentanții Comprest Util au cerut îndreptarea omisiunii nepronunțării în privința excepției puterii de lucru judecat. E o chestiune juridică care se supune procedurii de urgență. Atât de urgent, încât termenul de judecată a fost stabilit pe 24 septembrie 2018. Comprest Util a depus o cerere de preschimbare a termenului, reușind astfel să aducă procesul pe 24 iulie.
Legea spune că cererile de lămurire se soluționează de completul care a pronunțat dispozitivul ce face obiectul cererii de lămurire. Pe 24 iulie însă, dosarul a fost judecat de un complet condus de judecătoarea Claudia Bojin, care nu a făcut parte din completul inițial. Din completul de pe 24 iulie a făcut însă parte Marin Elena Alina, judecătoarea care era președintă în completul inițial. Nu cunoaștem motivele pentru care nu a fost președinte al completului. Instanța nu a judecat cererea, ci a acordat nu alt termen, pentru 20 septembrie 2018. A motivat că ar fi necesară atașarea dosarului de fond, care era atașat, și că nu s-ar fi scurs cele 30 de zile în care urmează, obligatoriu, să se redacteze considerentele hotărârii, deși această opreliște nu este menționată în lege. Lămurirea se referă la dispozitiv, care există, iar nu la considerentele ce urmează a fi redactate.
Cert este că în septembrie ne apropiem de borna de trei ani de când olandezii au de plată un milion de euro către o firmă românească. Un milion de euro pentru care firma românească a plătit toate taxele și impozitele la stat, fără să vadă însă un cent din bani. Un milion de euro fără de care o firmă mai mică ar fi dispărut până acum de pe piață.
Cazul de față deschide și o altă discuție, mai amplă, despre care am mai vorbit aici: soarta firmelor românești. Cine le apără? Cine le pune bețe-n roate? Cine vrea ca România să devină o colonie economică? Van Oord lucrează aici de câțiva ani. A încasat de la statul român, prin licitații, peste un miliard de lei, dar a raportat pierderi de peste 200 de milioane de lei. Așa de proaste afaceri să facă, oare olandezii? Să liciteze sume mai mici, știind că vor înregistra pierderi imense? Sau poate că adevărul este altul, pe care l-au spus și unii politicieni români, fără să ia însă și măsuri. Au spus-o clar: firmele româneşti sunt printre cei mai reprezentativi contributori la bugetul de stat, în vreme ce multinaţionalele îşi transferă profitul în statele de origine.
Autoritățile statului sunt obligate să verificea de-a fir a păr cum stau lucrurile în cazul Van Oord.
