În cursul nopții trecute și pe parcursul zilei de astăzi, în toate punctele de lucru deschise la Stația de Tratare și Pompare Constanța Nord, la sursele Cișmele din municipiul Constanța, dar și în zona Hanul Piraților din Năvodari, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte. În prezent, majoritatea lucrărilor au fost finalizate sau se află în curs de finalizare.
La punctul de lucru din zona sursei Cișmea 1 B, unde s-au realizat operațiuni de înlocuire a unui tronson de aproximativ 10 metri pe conducta de refulare DN 600 mm, echipele RAJA au constatat, în momentul realizării lucrărilor de îmbinare și sudare a noului segment, că o altă porțiune din această conductă prezenta semne de degradare avansată. Având în vedere că se apropie sezonul estival, când consumul de apă crește semnificativ, pentru a preîntâmpina apariția unor noi avarii ce ar putea afecta litoralul, s-a luat decizia continuării lucrărilor de înlocuire și a acestui tronson.
Prin urmare, timpul de intervenție a crescut, reprezentanții companiei estimând că lucrările efective se vor finaliza în cursul acestei nopți, în jurul orei 23.00 când se vor face manevrele de vane pentru umplerea rețelei.
„Această acțiune poate dura de la 4 până la 8 ore din cauza lungimii instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. De aceea, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat. Preconizăm că utilizatorii din municipiul Constanța și cei din Stațiunea Mamaia vor avea apă la robinete în cursul acestei nopți, iar consumatorii din Mamaia Nord, Mamaia Sat, Hanul Piraților, Depozitul 10, Tabăra de Copii Năvodari, Bateria de Coastă şi SP Interconectare, Ecluza Năvodari în cursul dimineții de mâine – 25 mai 2023.
Ne cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat abonaților cărora le mulțumim pentru răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă!”, au transmis cei de la RAJA.