În contextul răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul României, Direcția de Sănătate Publică Constanța a elaborat un plan concret prin care eforturile din sistemul sanitar să fie împărțite eficient, a anunțat, joi, prefectul județului Constanța, George Niculescu.
Astfel, la nivelul județului, principala unitate medicală implicată în tratarea pacienților confirmați cu coronavirus este Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, care dispune de un total de 120 de paturi și 10 locuri în terapie intensivă. Spitalul este dedicat exclusiv tratării cazurilor de infectare cu COVID-19. Pacienții non-covid cu boli infecțioase vor fi tratați la Spitalul Militar de Urgență Constanța, care va funcționa ca suport pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Spitalele de pneumologie au fost desemnate spitale suport și vor primi cazurile ușoare și medii de infectare cu coronavirus. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie are o capacitate de 100 de paturi, destinate pacienților cu COVID-19. De asemenea, Secția Exterioară din Agigea a SCJU Constanța, organizat în sistem pavilionar, are dedicat un număr total de 80 de paturi pentru tratarea cazurilor de coronavirus. Totodată, secția exterioară va continua să trateze, într-un pavilion separat, cazurile grave de TBC gestionate până acum de Spitalul de Pneumoftiziologie.
Pentru cazurile de coronavirus care prezintă patologii diferite față de cele respiratorii, dar și pentru gravidele infectate, Spitalul Municipal Medgidia a fost desemnat unitate de suport, având toate specialitățile, inclusiv un bloc operator dotat corespunzător pentru intervenții chirurgicale. La Medgidia au fost alocate 150 de paturi pentru pacienții cu COVID-19. De asemenea, nașterile non-coronavirus din zona Medgidia vor fi redistribuite la alte maternități din județ, inclusiv în unități private.
În aceste zile se ridică, pe stadionul „Portul”, un spital militar mobil dedicat exclusiv pacienților cu noul coronavirus. Spitalul va avea un număr de aproximativ 55 de paturi și va trata cazurile ușoare și medii. Totodată, sistemul prevede și un număr de 120 de paturi pentru carantină.
În cazul în care unitățile enumerate mai sus vor fi depășite de numărul de cazuri confirmate cu COVID-19, sistemul medical județean va beneficia și de suportul SCJU Constanța, care în prezent are o capacitate de aproximativ 1.300 de paturi, dintre care 50 în terapie intensivă. În curtea SCJU Constanța va fi montat un cort de pretriaj, unde vor fi consultate persoane aflate în autoizolare / carantină. Pentru intervențiile chirurgicale la pacienți care au și COVID-19, secția de Chirurgie Plastică va fi dedicată exclusiv acestui scop. De asemenea, SCJU Constanța va beneficia, pentru pacienții care prezintă alte afecțiuni, diferite de cele raportate de coronavirus, de sprijinul spitalelor private cu capacitate ATI.
„Alături de specialiștii în domeniu, de medicii constănțeni și de autorități, ne-am pregătit și pentru cele mai dificile scenarii. Trebuie să fim pregătiți pentru orice evoluție a răspândirii virusului COVID-19, iar în acest sens, sistemul sanitar din Constanța a fost adaptat, pentru a putea răspunde unui număr mare de infectări, dar și pentru a nu neglija pacienții care suferă de alte afecțiuni și care au mare nevoie de asistență medicală”, a declarat prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu.