COMPLETARE Judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pe agresor pentru 30 de zile.
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, a transmis, miercuri, că în cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o strada din localitatea Eforie Nord, un bărbat s-ar manifesta violent și ar fi recalcitrant.
La fața locului s-a deplasat un echipaj format din 2 polițiști, care a încercat să îl legitimeze pe bărbatul în cauză. Acesta a refuzat, devenind violent și agitat, moment în care polițiștii au procedat la imobilizare. Pentru a-și asigura scăparea, bărbatul a scos o armă albă (cuțit), cu care l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști, ulterior fugind.
Cei doi agenți de poliție au plecat în urmărirea acestuia, iar unul a tras două focuri de avertisment în plan vertical.
Imediat, au fost mobilizați zeci de polițiști, care au început căutările pentru depistarea bărbatului.
„În scurt timp de la eveniment, acesta a fost depistat pe faleza din localitatea Eforie Nord de către un alt polițist. La vederea patrulei, bărbatul a reacționat din nou violent, încercând să îl lovească pe polițist cu o șurubelniță.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Acesta a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul Poliției stațiunii Eforie, pentru audieri.
Polițistul rănit a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la acest moment fiind conștient și stabil.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, dosarul fiind instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.