Cea de-a doua campanie de sterilizări gratuite din 2022, derulată de Primăria Constanța cu sprijinul Animal Society, s-a încheiat cu rezultate foarte bune

Primăria municipiului Constanța, cu sprijinul Animal Society și Four Paws International, au încheiat cea de-a doua campanie de sterilizări gratuite pentru animalele de rasă comună din Constanța, în cadrul proiectului Efort comun pentru un viitor mai bun, demarat în urmă cu un an.

În cadrul campaniei, care s-a desfășurat în perioada 26 aprilie – 26 mai, au fost sterilizate 713 animale de rasă comună – 250 de câini și 463 de pisici.

„Suntem foarte mulțumiți de rezultatele acestei campanii – efortul echipei noastre a fost unul uriaș și susținut și ne bucurăm că cetățenii au răspuns cu interes și implicare acestui program, acționând responsabil, prezentându-se în număr atât de mare. Problema suprapopulației de câini și pisici de rasă comună, problema abandonului, problema adăposturilor supraaglomerate sunt probleme care își vor găsi soluții eficiente și durabile numai dacă noi, cetățenii, ne implicăm și colaborăm, alături de autorități. În Constanța, campaniile noastre au avut rezultate foarte bune, aspect ce subliniază atât nevoia derulării campaniilor de sterilizare gratuită, dar și responsabilitatea civică de care dau dovadă constănțenii, care au înțeles că un viitor mai bun se obține numai printr-un efort comun. Îi îndemnăm pe constănțeni să adopte unul dintre câinii găzduiți de Adăpostul Public de Animale (Biobaza) Constanța. Viața lor alături de un animal de companie va fi una împlinită, iar salvarea unui animal din orice adăpost și integrarea lui în familie, este cel mai frumos gest și cel mai mare bine pe care îl puteți face”, a declarat Anca Tomescu, Președinte, Animal Society.

„Mă bucur că și această campanie de sterilizare a fost încununată de succes. Dovada o constituie numărul mare de sterilizări înregistrat de Animal Society și Four Paws International, partenerii noștri în acest proiect. Le mulțumesc tuturor constănțenilor care au înțeles că sterilizarea este singura modalitate de stopare a înmulțirii necontrolate a animalelor de rasă comună. Avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră. La adăpost sunt peste 200 de suflete care își caută un cămin. Veniți și schimbați-le viața!”, a spus viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.

Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie.

Cea de-a doua campanie derulată de Animal Society în 2022 face parte din proiectul ”Efort comun pentru un viitor mai bun” demarat alături de partenerii de la Four Paws International și sprijinit de Primăria Municipiului Constanța în 2021. Proiectul presupune derularea mai multor campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună din oraș, completate de programe de conștientizare și responsabilizare cu privire la bunăstarea câinilor și pisicilor de rasă comună, adresate constănțenilor. Obiectivul proiectului îl reprezintă implicarea societății civile în stabilirea şi implementarea unui plan de măsuri uman, eficient, durabil pentru problema câinilor și pisicilor fără stăpân.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Cea de-a doua campanie de sterilizări gratuite din 2022, derulată de Primăria Constanța cu sprijinul Animal Society, s-a încheiat cu rezultate foarte bune

  1. Bună ziua ma numesc Sandulescu Estera, am și eu un cățeluși și as dori sa îl sterilizez , sunt din comuna Cuza Vodă județul Constanța.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Fabrica de amidon din Medgidia face angajări

vin mai 27 , 2022
S.C. Omnia Europe S.A., care deține fabrica de amidon din Medgidia, face angajări. Se caută: 1. Operatori la fabricarea amidonului cu scoala profesionala sau studii medii si disponibilitate de lucru in ture 12/24, 12/48; 2. Stivuitoristi autorizati; 3. Operatori incarcare pentru depozit; 4. Contabil senior. Se ofera: – pachet salarial […]

V-ar putea interesa și: