Compania Iulius a inaugurat, la Iași, cea mai mare clădire de birouri din țară, unde vor lucra 5.000 de oameni, investiția ridicându-se la peste 120 milioane de euro.
La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă, mai mulți miniștri, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, precum și oficialități locale.
Președintele Companiei Iulius, Iulian Dascălu, a declarat că investiția a fost demarată în anul 2020, pe o piață office în expectativă, din cauza pandemiei.
„Acum, ne primim partenerii în noua clădire. Sunt 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativă și automotive. Este un proiect care a adus la Iași primele sedii din regiune ale unor companii puternice”, a afirmat Iulian Dascălu.
Palas Campus este situat în vecinătatea ansamblului Palas Iași, o investiție de 320 de milioane de euro.
În Palas Campus activează compania Amazon, cu 2.000 de angajați, ca și alte firme, printre care AMD, Microsoft, Hella și Cognizant Softvision.
Palas Campus este compus din șase corpuri cu înălțimea maximă de șase etaje, conectate la parter și la primele trei etaje, cu o suprafață închiriabilă de 60.000 mp.
Campusul include restaurante, cafenele, un supermarket, o sală de fitness, un centru medical și o zonă de servicii.
În 2021, clădirea a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii românești de către International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale, în valoare de 72 milioane de euro.
La etajul patru sunt amenajate terase verzi. Clădirea are o parcare subterană cu 625 de locuri.
Prezență puternică a firmelor americane
Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a remarcat prezența multor firme de renume din SUA în campus. Din păcate, acestea nu sunt prezente și în Constanța.
V-ar putea interesa și: Județul Constanța se bate cu Vaslui și Călărași în ceea ce privește nivelul salariilor. Vestul țării e departe
Iată discursul Ambasadorului:
„Bună dimineaţa tuturor şi vă mulţumesc pentru ocazia de a fi alături de dumneavoastră. Sunt atât de bucuroasă să revin la Iaşi; au trecut cincisprezece ani de când am fost ultima data aici şi s-au schimbat atât de multe. Dezvoltarea economică a oraşului şi a regiunii este impresionantă; Iaşiul şi-a stabilit o reputaţie de centru de putere digital regional, păstrându-şi în acelaşi timp moştenirea culturală vibrantă.
De fapt, Iaşiul a devenit în mod clar un hub European emergent, atractiv pentru companiile americane de talie mondială. Prin conducerea puternică şi investiţiile sectorului privat, o forţă de muncă extinsă şi foarte bine pregătită, costuri operaţionale competitive şi o amplasare strategică, Iaşiul îşi creşte vizibilitatea atât în România, cât şi în Europa.
Aşa cum cu siguranţă ştiţi cu toţii, chiar aseară am vernisat expoziţia noastră Noi, Poporul, aici, la Iaşi, la Palatul Culturii. Expoziţia celebrează 25 de ani – iar acum ne apropiem de 26 – de Parteneriat Strategic SUA-România.
Cei trei piloni ai Parteneriatului nostru Strategic sunt securitatea comună, angajamentul comun de creştere a prosperităţii economice şi schimburile culturale. Deşi aceste linii de acţiune sunt strâns legate, astăzi celebrăm pilonul economic.
Ambasada SUA va continua să facă eforturi pentru un parteneriat comercial şi economic mai strâns între ţările noastre. Aşa fac prietenii şi aliaţii. Faptul că vedem companii de vârf americane precum Amazon, AMD, Cognizant Softvision, Microsoft, Safeguard şi altele, aici, în Palas Campus Iaşi, este o dovadă clară că suntem cu toţii pe drumul cel bun. Experienţa şi cunoştinţele americane puse la lucru într-un sediu atât de impresionant sunt o sursă de inspiraţie.
Am fost impresionată de munca depusă pentru revitalizarea centrului istoric al Iaşiului, inclusiv de Palas Campus. Felicitări inginerilor, arhitecţilor şi dezvoltatorilor care au construit această clădire modernă, de vârf.
Aici există un nivel incredibil de spirit de afaceri, experienţă şi cunoştinţe. Şi sunt sigură că punţile comerciale care s-au construit şi care se vor construi, vor continua să consolideze Parteneriatul nostru Strategic şi să fortifice fundaţiile comune pe care ne bazăm: statul de drept, transparenţa şi stabilitatea.
Pe măsură ce instituţiile publice din România se îndreaptă spre digitalizare, ar putea exista oare un grup mai inovator de companii americane cu care să fii partener, decât cele de aici? Prezenţa acestor companii aici va aduce beneficii întregii Românii, mult dincolo de Iaşi şi Moldova. Ce exemplu minunat al parteneriatului public-privat şi al oportunităţii la superlativ!
Dat fiind că aici suntem aproape de Republica Moldova şi de Ucraina, doresc să îmi exprim recunoştinţa pentru eforturile continue ale României de a-i sprijini pe refugiaţii ucraineni în faţa agresiunii ilegale şi neprovocate a Ucrainei. Românii au răspuns cu empatie şi inimile deschise ucrainenilor aflaţi la nevoie, un număr mare dintre aceştia trecând pe aici, prin Moldova.”
Sunt conştientă şi de cooperarea strânsă şi crescândă dintre România şi Republica Moldova, în sprijinul deciziei Republicii Moldova de a deveni membru UE. Şi Statele Unite îşi cresc sprijinul pentru Republica Moldova, iar aceasta este o altă arie în care SUA şi România pot colabora.
În încheiere, daţi-mi voie să vă mulţumesc din nou pentru invitaţie şi pentru dedicarea şi succesele dumneavoastră în a ne apropia naţiunile şi popoarele.