Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța va avea o nouă atracție: o colecție de cactuși. Va fi cea mai mare din România.
Primul pas a fost făcut. Basarab Popa și-a donat, post mortem, colecția către CMSN. Aceasta poate fi acum admirată în holul Delfinariului:
„Vom avea o seră, cea mai mare seră de cactuși această zonă a Românei. Cu siguranță cea mai din România în ceea ce privește valoarea colecției. Sun cactuși de diverse dimensiuni, mari sau în ghivece. Sunt cactuși din colecția lui Basarab Popa, pe care am văzut-o înainte ca acesta să treacă la cele veșnice. Acesta mi-a spus că într-o bună zi această colecție va ajunge la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Sper să găsim și noi o soluție să facem și noi o seră de dimensiunile acesteia, să o expunem, să o prezentăm vizitatorilor. Până atunci, în holul Delfinariului vom pune o mare parte dintre exemplare, cele care sunt în risc de a suferi din cauza frigului și ulterior să preluăm toată colecția.”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, directorul CMSN.