Cele mai cunoscute personalități feminine ale României

Ana Aslan, Majestatea Sa Regina Maria a României, Laura Codruța Kovesi, Nadia Comăneci, Ana Blandiana și Melania Medeleanu sunt printre cele mai populare și apreciate personalități feminine ale României din toate timpurile, așa cum rezultă dintr-un studiu unic desfășurat de Tudor Communications și VBS Business Solutions.

Inițiativa explorează percepția publică asupra femeilor dintr-o diversitate de domenii de activitate și oferă un barometru asupra felului în care conștientizăm realizările femeilor din România. Rezultatele au fost anunțate și premiate în cadrul evenimentului de lansare a platformei media internaționale Feminism For Real, un hub de leadership și antreprenoriat feminin cu susținerea European Women’s Association.

„Am creat această inițiativă pentru că am realizat că feminismul este mai mult decât o mișcare pentru egalitate în drepturi și că există moduri foarte constructive prin care azi putem obține recunoaștere și libertate de manifestare. Vreau să redefinim împreună, prin acest hub internațional, solidaritatea feminină, viziunea și locul femeilor în lume, indiferent că sunt mame, soții, antreprenoare sau politicieni. Toate femeile trebuie să beneficieze de același loc la masa oportunității, aceeași șansă, indiferent de zona globului în care se află”, a declarat Mihaela Raluca Tudor, fondatoare Feminismforreal.com.

În urma voturilor publicului mixt, a rezultat un top al celor mai populare românce din toate timpurile, care cuprinde atât femei contemporane, cât și femei a căror notorietate a traversat secolele. Ele sunt, în ordinea numărului de voturi:

  • Ana Aslan – cea mai populară româncă din toate timpurile;
  • Nadia Comăneci – cea mai cunoscută gimnastă din toate timpurile;
  • Simona Halep – cea mai cunoscută tenismenă română;
  • MS Regina Maria – cea mai iubită regină a românilor;
  • Ecaterina Teodoroiu – Modelul feminin de eroism și devotament;
  • Laura Codruța Kovesi – simbol al anticorupției în România;
  • Smaranda Brăescu – Cea mai cunoscută aviatoare și parașutistă română;
  • Ana Blandiana – Cea mai populară scriitoare română;
  • Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu – cea mai apreciată echipă de fundraising din România;
  • Angela Gheorghiu – cea mai mediatizată soprană română;
  • Maia Morgenstern – cea mai aplaudată actriță română;
  • Andreea Esca – cea mai îndrăgită prezentatoare TV;
  • Maria Tănase – cea mai apreciată ambasadoare a cântecului popular;
  • Melania Medeleanu – promotoarea solidarității sociale.

Pe scenă, câștigătoarele au vorbit despre proiectele pe care le au și cum se văd în această poziționare.

„Este grozav să fii popular, e grozav să fii notoriu, dar prețios este cu adevărat atunci când îți folosești notorietatea ca să pui piciorul în prag, atunci când constați o nedreptate”, a spus Melania Medeleanu, fondatoarea Asociației Zi de bine.

„Întotdeauna când am fost întrebată despre condiția mea de femeie, am răspuns că nu sunt un personaj tipic. Nu m-am simțit discriminată și nu am avut complexe. Uneori am avut complexe de superioritate chiar.  Cato cel Bătrân, un senator roman care se opunea acordării oricăror drepturi pentru femei, își justifica opinia spunând că și așa e greu să fie ținute în frâu pentru că, dacă le-ar face egalele bărbaților, ele vor fi superioare. E o realitate de 2000 de ani, perfect valabilă și acum,” a declarat poeta Ana Blandiana.

Au mai fost decernate trei premii pentru întreaga activitate, pentru rezultatele remarcabile în domenii precum sănătate, politică și educație:

 „Suntem onorate să fim într-un grup atât de select de doamne, care fac lucruri atât de frumoase. Cred că împreună putem mișca munții în domeniul sănătății și al educației. Vom continua proiectele noastre dedicate sănătății femeilor din România și mi-ar face mare plăcere să colaborăm și să fim mai puternice împreună,” a conchis Mihaela Geoană – Președinta și fondatoarea Fundației Renașterea.

Premiate pentru întreaga activitate au fost și Maia Sandu – Președinta Republicii Moldova și Andreea Paul – președintă și fondatoare INACO Inițiativa pentru Competitivitate, care a introdus SmartLabs în România.
Cu această ocazie, a fost lansată European Women’s Association, filiala România, un ecosistem care ajută femeile antreprenoare să se dezvolte sau să își finanțeze afacerea la nivel internațional, un promotor global al egalității de gen.

„Le mulțumesc în primul rând bărbaților care sunt prezenți aici și ne susțin. Am avut privilegiul de a cunoaște antreprenoare de excepție din România. Motivul pentru care existăm de exact doi ani este acela de a oferi sprijin antreprenoarelor aflate în căutarea de investitori, clienți, oportunități de business. Există multe initiative ale femeilor, dar nu sunt conectate. Scopul EWA este acela de a fi o platformă digitală pentru antreprenoarele care își doresc scalarea afacerilor și networking relevant, de încredere. Iar prin Mihaela Tudor și suportul neprețuit vom susține cât mai multe femei și de aici, ” a declarat Yulia Stark, președinta EWA.
„Prin EWA am reusit să îmi dezvolt afacerile în UAE și Belgia. Am căutat mult un sistem de suport care nu doar promite rezultate, ci chiar face lucrurile să se întâmple. Și sunt bucuroasă că am deja antreprenoare din România care încep să scaleze cu ajutorul nostru și chiar vor să se relocheze”, a concluzionat Mihaela Tudor, Country Leader EWA Romania.

„Rămân fidelă principiului: fii tu schimbarea pe care o doresti în lume, creștem împreună, ne redefinim constant valorile împreună, vrem să generăm abilități de lider în ceilalți, devenim noi unii, vrem ca ei să crească puternici, să demonstreze abilități de inovatori, să gândească în afara limitărilor momentului prezent. Devenind noi așa, ne raportăm noi la realitate așa cum ne dorim ca și copiii noștri și întreaga comunitate să o facă la rândul lor”, a declarat Diana Șerban, CEO Carbogaz și membru EWA.  

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: Carbogaz (partener principal), Fairvalue Consulting și EximBank (parteneri susținători). Cu susținerea Comisiei UE în România, Cartei Diversității și VBS Business Solutions.
TUDOR Communications și European Women’s Association (EWA) au anunțat noul proiect – platforma media internațională www.feminismforreal.com, dedicată sprijinirii leadership-ului & antreprenoriatului feminin.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Apă cu presiuni scăzute în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari

sâm mai 28 , 2022
Astăzi – 28 mai 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina. Pentru remedierea acesteia, în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari se va înregistra apă cu presiune scăzută și lipsa totală a acesteia la etajele […]
raja

V-ar putea interesa și: