Cele mai frumoase atracții turistice din Constanța

Indiferent de sezon, o mică escapadă de weekend este binevenită pentru fiecare dintre noi. Iar dacă tot se apropie sezonul cald, nu ar strica o vizită la malul Mării Negre. Unele persoane preferă o escapadă relaxantă. Totuși, din când în când este plăcut să vedem ce frumuseți ne oferă țara noastră.

Când vine vorba de orașul Constanța, opțiuni sunt pentru toate gusturile. Există chiar posibilitatea să nu fie bifate toate într-un sfârșit de săptămână. Așadar, ar fi indicat să începem cu obiectivele care ne fac cel mai mult cu ochiul. Iată câteva exemple de atracții de neratat.

Farul Genovez

Cu toate că nu este la fel de cunoscut ca alte obiective, acest monument are o istorie mult mai amplă decât s-a aștepta lumea. Monumentul care nu a ratat niciun apus în 160 de ani are o poveste interesantă.

Este bine de știut că Farul Genovez a funcționat pe o perioadă de 53 de ani. Totuși, în 1913 a fost declarat stins. Acest lucru s-a datorat faptului că rolul de ghidare a navelor i s-a atribuit Farului Carol 1, localizat în capătul digului.

În momentul de față becurile acestui monument antic au rol decorativ. Însă este interesant de notat că acesta a fost în sfârșit reaprins, la o distanță de 107 ani.

Cazinoul din Constanța

Una dintre cele mai emblematice clădiri din Constanța a fost ridicată între anii 1904-1910. Pe atunci, regele Carol I și-a dorit construirea unui monument cu care oamenii să se mândrească. A reușit să facă acest lucru. Daniel Renard, un arhitect francez s-a folosit de expertiza sa pentru a crea o clădire care se bazează pe stilul Art Nouveau.

Odată ce clădirea a fost finalizată, vizitatorii au putut să ia parte la diferite tipuri de jocuri de cazinou, printre acestea fiind și ruleta, poker sau blackjack. Este interesant de notat că edificiul celebru avea o cameră de lectură, două camere de joc, o cameră de spectacol și o garderobă. Din păcate, este imposibil să facem turul clădirii sau să luăm parte la astfel de activități în prezent în cadrul Cazinoului, dar ele sunt disponibile online, în orice moment al zilei.

Delfinariul Constanța

Fără doar și poate, acest obiectiv este unul dintre cele mai reprezentative pentru oraș. Anual, un număr impresionant de turiști din toate colțurile țării stau la rând pentru a putea vedea cu ochii lor mamiferele pline de viață.

Alături de Planetariu, Microrezervație și Observatorul Astronomic, această destinație face parte din complexul de Științe ale Naturii. Fiind inaugurat la data de 1 iunie 1972, delfinariul din Constanța era la acea vreme singura clădire de acest tip din țara noastră.

Vedetele sunt în mod evident delfinii, leii de mare și pinguinii. Spectacolul de acrobație realizat în apă este pe placul tuturor și pune zâmbete pe chipul fiecărui participant.

Muzeul de artă

În mod normal, persoanele care decid să facă o vizită orașului Constanța își doresc să petreacă majoritatea timpului în natură. Însă există și momente în care vremea nu se potrivește prea bine cu planurile de acasă.

Drept urmare, pentru zilele ploioase și nu numai, o ieșire la muzeu este un prilej excelent de a petrece câteva momente admirând tablouri deosebite. Printre creații se numără și Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Nicolae Grigorescu sau J. Steriadi.

De asemenea, aici se regăsește o expoziție permanentă care prezintă obiecte de artă de inspirație dobrogeană. Adeseori au loc expoziții temporare care îmbunătățesc ambientul anumitor evenimente. Aici putem menționa conferințele, dezbaterile tematice sau prezentările de carte.

Moscheea Carol

Cu toate că în orașul Constanța există destul de multe obiecte de patrimoniu impunătoare, parcă niciunul dintre acestea nu se compară cu moscheea Carol. Acest monument arhitectural se bazează pe stilul egipteano-bizantin dar are și câteva elemente românești.

După cum era de așteptat, a fost construită la inițiativa regelui Carol și este amplasată în piața Ovidiu. Obiectivul de cult musulman a fost ridicat la începutul anilor 1910, construcția fiind terminată 3 ani mai târziu. La inaugurare a fost prezentă familia regală și o mare parte dintre reprezentanții cultului musulman din țara noastră.

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că la această clădire s-a folosit pentru prima dată betonul armat. Nu în ultimul rând, cupola imensă este un element reprezentativ care nu poate fi trecut ușor cu vederea.

Orașul Constanța este foarte ofertant pentru turiștii care decid să îi facă o vizită. Obiectivele prezentate mai sus stau drept mărturie a acestui lucru.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic îngreunat pe bd. Tomis din Constanța, în urma unei avarii RAJA

vin apr. 16 , 2021
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis nr. 275, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe primele două benzi de circulație de pe acest bulevard (în zona […]
raja avarie

V-ar putea interesa și: