Centrul orașului Constanța s-a umplut de câini fără stăpân.
Astăzi, lângă Lupoaică, la intrare în Piața Ovidiu, 5-6 patrupede se hârjoneau pe spațiul verde – de fapt, pe pământul – de lângă statuie. N-au stat acolo prea mult, ci s-au dus spre mesele de la terase, cel mai probabil pentru a face rost de mâncare.
Unii dintre clienți nu păreau deranjați de prezența lor, alții, dimpotrivă, nu ar fi vrut să aibă o asemenea companie, mai ales că unii dintre câini erau de talie mare și nu păreau, la prima vedere, foarte prietenoși.
„Câinii ar trebui să fie strânși de pe străzi, cel puțin din centru. Pot fi periculoși. Unde-și fac nevoile, cine strânge după ei?”, a spus un constănțean care îi privea.
Municipiul Constanța are un serviciu de ridicare a câinilor fără stăpân. Aceștia ajung într-un adăpost special, de unde pot fi adoptați.
Adopţia patrupedelor din adăpost se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
- prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
- dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
- acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
- înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.
Se interzice abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile OUG nr. 155/2001 completată şi modificată de Legea nr. 258/2013 şi a normelor metodologice de aplicare a acestora.
Serviciul Gestionare Animale Abandonate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.
Vă recomandăm și: