O avarie înregistrată la rețeaua de energie termică primară a CET Palas lasă încă un cartier al municipiului Constanța fără căldură și apă caldă. Este vorba despre Casa de Cultură. Tot de azi, centrul orașului și zona peninsulară nu au căldură în urma unei avarii a CET palas.
„Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 28.12.2018 că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr. 59 . În consecinţă, în lipsa energiei termice, s-au oprit instalaţiile noastre care asigură distribuţia energiei termice în zona: Casa de Cultura.Până la remedierea avariei de către Electrocentrale Constanta S.A. (CET Palas) nu se pot asigura consumatorilor serviciile de termoficare. Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 0241.585300 de la Dispeceratul Electrocentrale Constanta SA (CET Palas).”, au anunțat reprezentanții RADET Constanța.
CET Palas este condus de directorul Dan Marius Deaconescu, vicepreședinte ALDE Constanța. Anul trecut, acesta a avut o indemnizație de aproape 200.000 de lei.