Prețul cu care se poate închiria o locuință a înregistrat în Constanța cea mai mare creștere din România, în ultimul an. Vorbim despre o creștere de 20,3%.
Explicația este că românii își permit din ce în ce mai puțin să-și facă un credit, din cauza scumpirilor, deci cererea pe piața chiriilor este mai mare. Acest lucru înseamnă că sunt și din ce în ce mai puține apartamente de închiriat. Chiar dacă în județul Constanța s-a construit mult, cei care vor să închirieze pe termen lung preferă municipiul Constanța, nu zone precum Mamaia nord sau Năvodari.
În unele cazuri, chiria poate fi mai mare decât rata la bancă. Tinerii, mai ales, apelează la chirie însă pentru că nu pot strânge banii de avans.
Potrivit datelor strânse de o platformă de imobiliare, cel mai mult au avansat, luna trecută, chiriile din Constanța, comparativ cu mai 2022. Ele au crescut cu peste 20% atât la garsoniere cât și în cazul locuințelor cu 2 și trei camere. Un apartament cu două camere se închiriază acum, în medie, cu 460 de euro pe lună în Cluj-Napoca și București, iar în Constanța și Brașov cu 400 de euro.
Astfel, în Constanța, chiriile ajung la 263 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 550 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. În ansamblurile rezidențiale noi, care oferă un confort sporit, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și garantează cel puțin un loc de parcare pentru apartament, două camere se închiriază cu 500 de euro.
În București, așteptările proprietarilor ajung la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 460 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și la 640 de euro pe lună pentru o locuință cu tricamerală. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețurilor apartamentelor de închiriat s-au înregistrat în categoria apartamentelor cu două camere (+10,5%).
În Brașov, chiriile se situează la un nivel mediu de 280 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 550 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere, conform imobiliare.ro. Prețurile apartamentelor cu trei camere din acest centru regional se remarcă printr-o evoluție anuală de 14,8%.
În Cluj-Napoca, prețurile solicitate au stagnat la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, 460 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 599 de euro pe lună pentru trei camere. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețurilor apartamentelor de închiriat din Cluj-Napoca s-a înregistrat la categoria de apartamente tricamerale, unde acestea au crescut cu 15,5%.
În Iași, proprietarii solicită, în medie, 270 de euro pe lună pentru o garsonieră, 370 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 450 euro pe lună pentru unul cu trei camere. Și în acest centru regional prețurile apartamentelor bicamerale au înregistrat o evoluție anuală semnificativă (+10,4%).
În Timișoara, bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament este de 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, 350 de euro pe lună pentru două camere și 400 de euro pe lună pentru trei camere. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețului a fost consemnată la apartamentele cu trei camere, unde acestea au crescut cu 9,3%.
Un comentariu la “Chiriile au explodat în Constanța”