Cinci persoane care se întorceau acasă de pe litoral, inclusiv doi copii, au murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier tragic a avut loc, pe 1 iulie dimineaţa, în localitatea suceveană Cumpărătura.

Accidentul s-a produs la 6 dimineaţa, pe DN2, numit și „Drumul Morții”, între o betonieră și un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul.

În urma impactului violent, cinci persoane au murit, inclusiv doi copii.

Accidentul a fost provocat de şoferul cisternei, un cetăţean ucrainean, de 40 de ani, care a adormit la volan, potrivit concluziilor prezentate de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, citat de Agerpres.

Bărbatul mergea de la Suceava către localitatea Cumpărătura, transportând material de construcţie de tip ciment. A adormit la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul.

Şoferul autoturismului, un bărbat de 36 de ani, care conducea regulamentar, dar şi ceilalţi patru pasageri din maşină, printre care şi doi copii, unul de opt, iar celălalt de zece ani, aflaţi alături de părinţii lor, au murit toţi.

Şoferul care a produs accidentul a suferit leziuni uşoare fiind preluat şi transportat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acum este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Monitorul de Suceava scrie că 4 dintre victimele din accident erau o familie care venea de la mare, din concediu.

În drum spre casă, maşina lor VW Touran s-a stricat, aşa că au cerut ajutorul unui bărbat din județul Buzău pentru a-i duce acasă. Costel și Ancuța Lăzărescu, dar și cei doi copii ai lor, au urcat la bordul maşinii bărbatului din Buzău, iar autoturismul lor a fost urcat pe platformă. 

Bieții oameni mai aveau doar 70 de kilometri până la destinație.

Ancuța Lăzărescu era angajată la o farmacie veterinară din Volovăț, iar soțul ei, Costel, lucra la stația de radio din Rădăuți.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polaris a câștigat contractul de salubrizare pentru întreg județul Brăila

lun iul. 1 , 2024
Polaris M Holding a câștigat contractul de salubrizare pentru tot județul Brăila, inclusiv municipiul reședință de județ. Primarul din  Brăila, Viorel Marian Dragomir, a anunțat pe rețeaua socială că Brăila are din 19 iunie 2024 un contract nou de salubrizare (care l-a înlocuit pe cel cu fostul operator unic – […]
polaris

V-ar putea interesa și: