Luni, 04 iulie, la Primăria Medgidia a avut loc dezbaterea publică cu tema „Prelungirea contractului de delegare privind activitățile de amenajare, întreținere și înfrumusețare spații verzi și reparații căi de transport nr. 2604/01.07.2011, către S.C. Apollo Ecoterm S.R.L”.
Societate comercială de interes public local înfiinţată prin HCL 65/09.08.2010, ca urmare a reorganizării pe cale administrativă a Direcţiei de Servicii Publice, S.C. Apollo Ecoterm are ca acţionar unic Municipiul Medgidia, prin Consiliului Local. Societatea are următoarele domenii de activitate: producerea şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, reabilitarea, întreţinerea şi repararea căilor de transport rutier (străzi, alei, trotuare).
Viceprimarul Luminița Vlădescu le-a prezentat celor aproximativ 50 de participanți principalele motive pentru care este necesară prelungirea contractului de întreținere a spațiilor verzi și a reparațiilor căilor de transport:
„În vederea efectuării lucrărilor de întreținere drumuri și spații verzi la standardele cerute de cetățenii Medgidiei este necesar să prelungim delegarea acestui contract. De asemenea, pentru a realiza toate lucrările, intenția noii administrații, prin domnul primar, este de a achiziționa și dota societatea cu utilaje noi și performante, întrucât autoutilitarele existente sunt vechi și în mare parte uzate”, a spus viceprimarul municipiului.
Proieictul dezbătut ieri urmează a fi înscris pe ordinea de zi a ședinței de consiliu din această lună, urmând a intra în vigoare după aprobarea Consiliului Municipal.