Circa 25.000 de profesori riscă să își piardă posturile

Modificarea numărului de ore din planurile cadru va afecta aproximativ 25.000 de cadre didactice, dar și pe elevi, susțin reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor de Învățământ (FSLI).

Modificarea de către Senatul României a art. 66 din Legea Educației Naționale, în sensul reducerii numărului de ore din planurile cadru pentru învățământul preuniveritar este o măsură care, aparent, va aduce beneficii elevilor, cu prețul concedierii a aproximativ 25.000 de cadre didactice. Această măsură poate fi utilă  sistemului de învățământ numai dacă va fi însoțită de alte măsuri absolut obligatorii. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că,  după promulgarea acestei legi de către Președintele României, trebuie emisă o Ordonanță de Urgență prin care să fie prorogat termenul de aplicare al acestei legi până când vor putea fi luate acele măsuri suplimentare obligatorii. În caz contrar, FSLI avertizează că există riscul major de declanșare a unui conflict de amploare în învățământul preuniversitar.

„Aplicarea acestei legi nu poate să aibă loc fără o serie de măsuri suplimentare absolut necesare. Deși scăderea numărului de ore din planurile cadru  a fost prezentată ca o măsură benefică, pentru că elevii vor sta mai puțin la școală, în realitate ei vor fi  afectați de acest lucru, la fel cum vor fi afectate multe cadre didactice. Mai mulți specialiști din zona de educație consideră că este în avantajul elevilor să stea cât mai mult la școală, dar lucrurile trebuie astfel gândite, încât această perioadă petrecută în spațiul școlar să nu fie o corvoadă pentru elevi, ci sa fie utilă și nestresantă.”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu, într-un comunicat de presă.

Conducerea FSLI consideră că acele măsuri suplimentare care trebuie luate, pentru ca reducerea numărului de ore din planurile cadru să nu aibă efecte negative asupra elevilor și cadrelor didactice, ci să fie benefice lor, sunt:

  • modificarea programele școlare; altfel vom asista la un proces de epuizare a elevilor, prin comprimarea actualei materii școlare și așa sufocantă, într-un număr mai mic de ore la clasă;
  • reducerea numărului de elevi la clasă, pentru îmbunătățirea calității actului educațional, precum și implementarea programului “Școală după școală” de care să beneficieze toți elevii, pentru a fi sprijiniți la realizarea temelor și, totodată, supravegheați, în condițiile în care cunoaștem faptul că tot mai multe familii nu mai au timpul necesar pentru aceste activități oferite copiilor. Acest program  trebuie să aibă menirea de a pune în centrul atenției nevoile reale ale elevilor. Aceste măsuri sunt absolut necesare și pentru a putea asigura posturi pentru cele  aproximativ 25.000 de cadre didactice afectate de această reducere a numărului de ore;
  • introducerea programului gratuit „O masa caldă” care va asigura elevilor confortul de care au nevoie pentru a face față provocărilor din timpul zilei.

„Implementarea acestor măsuri înseamnă creșterea calității actului educational, dar și o politică socială responsabilă. Să dai afară 25.000 de oameni înseamnă nu doar o lovitură pentru sistemul de învățământ, dar și pentru bugetul asigurărilor de șomaj, cât și pentru ceea ce înseamnă nivelul de productivitate sănătos într-o țară care nu are nevoie să bată pasul pe loc. Ipoteza că această măsură a reducerii numărului de ore din planurile cadru va conduce și la dispariția celor 3.800 de necalificați din sistem nu se va pune în practică, având în vedere că aceste cadre didactice necalificate se regăsesc, în general, în unități de învățământ din zone izolate, decât dacă cei care guvernează această țară vor acorda  facilități pentru a atrage  cadre didactice calificate.”, se arată în comunicat.

Punerea în practică a acestei legi, fără să se ia măsurile propuse, va fi evenimentul cu cel mai mare impact social negativ din istoria post-decembristă a României. FSLI susține că aceste posturi didactice nu se vor pierde dacă vom avea mai multe clase, cu mai puțini elevi și un program “Școală după școală” implementat la nivel național.

Transpunerea în practică a acestei legi va însemna o diminuare a cheltuielilor de personal la nivelul Ministerului Educației Naționale cu aproximativ 10%. FSLI refuză să creadă că și acest argument a stat la baza apariției acestei legi.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este pregătită să lucreze, prin intermediul specialiștilor pe care îi are, alături de responsabili din Ministerul Educației Naționale la o reformă reală a sistemului de învățământ, prin care să fie puse în aplicare toate măsurile prin care să creștem calitatea educației și să păstrăm cadrele didactice care își fac meseria în sistem. Această lege prin care se vrea reducerea numărului de ore din planurile cadru, fără a se lua măsurile suplimentare propuse, va fi o mai mare lovitură dată învățământului preuniversitar. De aceea este absolut necesar să fie prorogat termenul de aplicare a legii, până când se vor pune în practică și aceste măsuri suplimentare, pentru că este imposibil ca acestea să fie implementate până la 1 septembrie 2020, data la care ar trebui să intre în vigoare această lege. Altfel, există riscul major să fie declanșat un conflict de amploare în învățământul preuniversitar”, a mai spus Simion Hancescu, președinte FSLI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic îngreunat pe bd. Ferdinand din municipiul Constanța

joi oct. 24 , 2019
Pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei survenite la nivelul unui branșament, pe bulevardul Ferdinand, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe acest bulevard, astăzi, 24 octombrie 2019, în intervalul orar 09.30 – 16.00, prin blocarea primei benzi de circulație, pe o lungime […]
raja avarie

V-ar putea interesa și: