Circulația rutieră a fost închisă pe Autostrada Soarelui (A2) pe ambele sensuri, ieri, între orele 22:00 şi 5:00, pentru lucrări la unul dintre pasaje, a anunțat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR). Lucrările vor continua și în următoarele trei nopți (17 – 20 mai), după același orar.
Primele grinzi ale secțiunii centrale a pasajului principal al A0 Sud peste A2 au fost montate în noaptea trecută.
Pentru punerea pe poziție a grinzilor s-a folosit o macara de 250 de tone, a anunțat CNAIR.
Secțiunea este formată din 6 perechi de grinzi metalice cu o lungime de 36 de metri și o greutate de aproximativ 40 de tone.
Grinzile sunt confecționate în România de o companie românească.
Săptămâna trecută a fost montat eșafodajul necesar sprijinirii grinzilor secțiunii centrale până la fixarea definitivă a acestora pe poziție.
În urmă cu două săptămâni au fost montate cele 24 de grinzi metalice ale celor două deschideri laterale ale pasajului.
Toate operațiunile de fixare pe poziție și de tratare anticorozivă a elementelor tablierului metalic urmează sa fie finalizate până la începutul lunii iunie.
Pentru structurile construite pe loturile 1 și 2 ale A0 Sud se vor monta în total 1.460 de grinzi metalice și de beton.
Lucrările pe ambele loturi se desfășoară conform graficului înaintat de constructorul turc.
Lotul 1: Glina – Vidra (16,93 km) stadiul fizic este de 36,77%.
Lotul 2: Vidra – Bragadiru (16,30 km), stadiul fizic este de 55,71%.
Cele două loturi trebuie finalizate anul viitor (2023).
Construcția Autostrăzii de Centură București este finanțată prin POIM 2014-2021.