Un muncitor mânuia de zor un utilaj pe strada Ștefan cel mare din Constanța, luni, la ora 11.00, lăsând ca dovadă a dârzeniei comune om – mașină zgomot și praf.
Se întâmpla chiar în fața unei clădiri renovate, noul sediul al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța. Consiliul Județean Constanța anunțase că la ora 11.00 va avea loc o conferință la noul sediul. Au participat, printre alții, șefii instituției, președintele și vicepreședinții CJC, adică Mihai Lupu, Stelian Gima și Petre Enciu, comisarul șef al IPJ Constanța, Constantin Adrian Glugă, prefectul Silviu Coșa, administratorul public al județului, Gabriel Monea.
Dacă aveți nevoie de o carte de identitate la urgență, trebuie să veniți la acest sediu. E un spațiu nou, modern, aerisit, în care atât publicul, cât și angajații au condiții bune spre foarte bune. Pentru ambele categorii este un uriaș pas înainte față de condițiile pe care le aveau în fostele sedii.
Închirierea clădirii s-a decis printr-o licitație câștigată de o firmă a omului de afaceri Stere Samara.
„Deocamdată am închiriat locație, pentru șase ani, la un preț rezonabil, de șase euro pe metru pătrat”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Firma s-a ocupat și de renovarea clădirii, nu a plătit CJC.
Ca să facem o comparație, Primăria Constanța plătește 8,5 euro/mp/lună + plus TVA și cheltuieli de întreținere de 5,5 euro/mp/lună, pentru următorii trei ani pentru spațiile închiriate în City Mall Constanța. În total 14 euro/mp. Deși Ionuț Rusu a promis că prețul va fi mai mic, s-a dus le negociere și a „reușit” să scoată mai mulți bani din bugetul Constanței.
Detalii aici: Cum au negociat Ionuț Rusu și Florin Cocargeanu o chirie mai mare pentru spațiile primăriei din City Mall
Directorul general al direcției, Ion Constantin, care a achiziționat recent Hanul Balcan, a precizat pentru Constanța 100% că imobilul are circa 1.200 de mp și că este vorba 43.000 de lei pe lună. Vorbim așadar, pentru întreaga perioadă, de un contract de 3.096.000 de lei, la care se adaugă TVA.
Firma care deține clădirea, Sammarina Imobiliare SA, este deținută de Stere Samara – 43,47%, Lidea Samara (soția) – 34,98% și Sammarina SA – 18,11%. În 2021 a avut o cifră de afaceri de 7.759.933 lei și un profit net de 6.256.618 lei.
Născut în comuna Beidaud, Stere Samara este unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Constanța. Potrivit Confidas.ro, deține, printre altele, peste 11% din operatorul portuar Socep SA, care în 2021 a avut afaceri de 66.439.712 lei.
Se remarcă faptul că denumirea societății a fost scrisă greșit. Este „Direcția Generală de Evidență a Persoanelor”, nu „Evidența Persoanelor”. O mică eroare care se poate îndrepta rapid.
Iată ce a declarat directorul Ion Constantin despre acest spațiu.
Mihai Lupu a declarat că activitatea D.G.E.P. Constanța era îngreunată de faptul că, se desfășura în două spații distincte, respectiv unul situat în Clădirea Consiliului Județean iar celălalt în incinta IPJ Constanța.
„A fost necesar să fie identificat un spațiu corespunzător pentru eficientizarea activității direcției, precum și pentru facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite de funcționarii acesteia. Tinând cont că, actele de identitate servesc cetățenilor pentru a face dovada identitătii, cetațeniei române, a adresei de domiciliu și a celei de reședință, necesare la valorificarea drepturilor și obligațiilor prevăzute în Constituție, venim în sprijinul cetățenilor din județ, aflați în situații deosebite, cu 3 ghișee de lucru cu publicul, în care cererile de eliberarea a actelor de identitate se soluționează în regim de urgență (maxim 2 zile lucrătoare). Totodată, urez succes colectivului D.G.E.P Constanța, aflat în serviciul permanent al cetățenilor, în rezolvarea cu celeritate a oricăror situații apărute.”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.
Denumirea ca denumire, dar ce reprezinta stema centrala? Cea din stanga este a Romaniei, cea din dreapta a judetului Constanta, iar cea din mijloc? Este cumva stema municipiului Constanta? Sau asa ar trebui sa arate? Pe site-ul primariei CT nu am vazut aceasta stema, nicaieri. Acolo vezi o chestie rosie care arata a fresca de manastire cu ctitorii sai, nicidecum ca un insemn heraldic al orasului.