Luni, 31 octombrie, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi Liga Navală Română au organizat celebrarea ZILEI INTERNAŢIONALE A MĂRII NEGRE, instituită de comunitatea internaţională în anul 1996, odată cu lansarea Planului Strategic de Acţiune pentru întregul spaţiu pontic.
Nava Şcoală “Mircea” a fost gazda unei mese rotunde sub titulatura „MAREA NEAGRĂ, ÎNTRE TRADIŢIE ŞI PREZENT, O OPORTUNITATE DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI”.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai instituţiilor de cercetare-dezvoltare şi de învăţământ superior constănţene, instituţiilor de explorare a resurselor mării, organizaţiilor neguvernamentale.
Au fost abordate teme privind semnificaţia Zilei Internaţionale a Mării Negre, starea resurselor piscicole din Marea Neagră, efortul naţional întreprins pentru definirea limitelor zonei economice exclusive, aspecte de geopolitică în zona Mării Negre, ameninţările apărute în conjunctura actuală în Marea Neagră, combaterea eroziunii costiere în zona litoralului românesc şi influenţe geografice, de mediu şi politice asupra transporturilor navale în Marea Neagră.