CNE Cernavodă, CRH Medgidia și Șantierul Naval Constanța au solicitat dezvoltarea învățământului dual

Centrala-Nucleara-Cernavoda

Reprezentanții ISJ Constanța au prezentat astăzi, în Colegiul Prefectural, un raport privind acțiunile de promovare a învățământului profesional în sistem dual.

Inspectoratul Școlar Județean și Instituția Prefectului au organizat două întâlniri pe această temă, în Medgidia și Cernavodă, la care au participat directori de școli și licee, dar și dascăli. Principalele solicitări pentru dezvoltarea sistemului dual au venit din partea unor companii mari din județ (CRH Medgidia și Centrale Nuclearelectrică Cernavodă), dar și din partea Șantierului Naval Constanța, care dorește să fie instruiți tineri pentru specializările de lăcătuș construcții metalice și navale, respectiv tubulator nave. Tinerii care se înscriu în acest sistem primesc o sumă de bani pe lună de la companiile unde fac practică. După terminarea școlii, pot munci în cadrul lor sau, dacă vor, pot urma o facultate.

Prefectul Silviu Coșa a declarat că cei de la CNE Cernavodă i-au spus că au avut elevi din acest sistem care au fost angajați, au început ca muncitori, dar au ajuns ingineri.

În continuare, ISJ Constanța, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Constanța, va avea acțiuni de promovare a învățământului profesional și dual.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ITM Constanța a sancționat peste 500 de angajatori

mie mart. 24 , 2021
Reprezentanții ITM Constanța au prezentat miercuri, în cadrul Colegiului Prefectural, un raport al controalelor privind expunerea lucrătorilor la riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Până în data de 15 martie a.c., au fost realizate 3.055 de controale, dintre care 173 pe timp de noapte și un număr total de 99.557 […]

V-ar putea interesa și: