UPDATE. Codul galben de ceață și depuneri de chiciură a fost prelungit până la ora 14.00 în județele Constanța și Tulcea.
În Constanța e ceață densă, în această dimineață. Temperaturile sunt pozitive.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, la Constanța, codul galben de ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m, se va menţine până la ora 11:00.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade Celsius, iar cea minimă de 5 grade Celsius.
Temporar, va ploua slab, iar vântul va prezenta intensificări trecătoare în timpul zilei.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenţie sporită şi să adapteze viteza la condiţiile de trafic.
Vă reamintim că Autostrada Soarelui este închisă din cauza ploii înghețate.