Atenționarea emisă de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea este valabilă mâine, 17 mai, în intervalul orar 06:00-21:00. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 55-70 km/h.
De asemenea, vremea se va răci accentuat și va deveni rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros și în prima parte a zilei, vor mai fi ploi slabe, de scurtă durată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 de grade, iar cea minimă va fi de 9-10 grade.
Astăzi, vremea va fi caldă și va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros după-amiaza și noaptea. Vor fi averse, descărcări electrice și posibil grindină. Vântul va sufla slab și moderat, în intensificare în timpul nopții, când vor fi rafale de 40 – 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15-16 grade.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.”, spune primăria.