Cod galben în orașul Constanța

Echipele mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, S.C. RAJA SA și ale Polaris M Holding, operatorul de salubrizare, sunt poziționate în zonele de risc la inundații din oraș și gata de intervenție.

Până în acest moment, echipele au fost solicitate să intervină pe bulevardul Al. Lăpușneanu, în zona City Park Mall unde s-a strans o cantitate însemnată de apă. Acum, se circula în condiții normale.

Municipiul Constanța se află sub atenționare meteorologică de cod galben până în această seară la ora 22:00.

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Primăria face apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor precum și peste gurile de scurgere, rigolele și căminele de vizitare pentru a nu îngreuna intervenția echipelor mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, S.C. RAJA SA și ale operatorului de salubrizare dacă va fi de nevoie.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Furnizarea apei potabile în Cumpăna se va relua în jurul orei 21.00

joi aug. 20 , 2020
La reluarea tensiunii electrice în urma finalizării lucrării programate de E- Distribuție Dobrogea la nivelul Complexului de Înmagazinare și Pompare – Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna), una dintre sursele de alimentare cu energie a pompelor care asigură furnizarea apei în localitatea Cumpăna s-a ars. Din acest motiv s-a sistat furnizarea apei potabile, începând cu […]
raja

V-ar putea interesa și: