Colegiul „Mircea cel Bătrân” a primit titlul de „Centre de préparation pour les examens DELF/DALF”

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a primit, astăzi, titlul de „Centre de préparation pour les examens DELF/DALF”  (Centru de pregătire pentru diplomele internaționale DELF/DALF) de învăţământ.

Titlul a fost acordat în semn de recunoaştere de către Alianța Franceză Constanța a eforturilor susţinute atât ale profesorilor catedrei, cât şi ale direcţiunii şcolii, dar mai ales a rezultatelor obţinute de către elevii colegiului la aceste examene internaţionale.

Numai în anul şcolar 2017-2018, peste 100 de elevi au susţinut şi promovat aceste probe, procentul de promovabilitate fiind de 100%.

Ceremonia a avut loc, în prezenţa prof. Janetta-Daniela Bărăitaru, inspector școlar pentru Limbi Moderne. Festivitatea a fost deschisă de către prof. Marinela Mitrenga, preşedinta Alianţei Franceze, care a vorbit despre importanţa studierii acestei limbi în contextul valorilor europene aflate într-o continuă dinamică şi depre rolul fundamental al instituţiilor de învăţământ cu tradiţie în promovarea francofoniei în general şi a limbii franceze în special. Diploma înmânată profesorului dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”,  reprezintă un îndemn la muncă susţinută şi în continuare, în beneficiul generaţiilor viitoare şi al creşterii calităţii actului educativ realizat în cadrul colegiului.
 

 
Profesoarele catedrei de limba franceză, şi anume Cristina Zaharia (responsabila filierei bilingve din CNMB), Doina Grapă (responsabila Catedrei de limba franceză), Olivia Frenţiu şi Florentina Gheorghe, au fost de asemenea recompensate cu diplome care atestă munca asiduă cu elevii şi consecvenţa în realizarea unor activităţi de înaltă ţinută profesională.
 
Ceremonia s-a încheiat cu discursul lui Hervé Miaux, profesor voluntar de limba franceză la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, care a vorbit atât despre experienţa sa de profesor la o şcoală din România, precum şi despre importanţa limbii franceze în lume ca mijloc de răspândire a culturii şi  despre atuurile de care se bucură elevii care o studiază.
 

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANAF caută evazioniștii de la NUNȚI

joi oct. 18 , 2018
ANAF vrea să impoziteze firmele și persoanele care fac evaziune la nunți. Instituția a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru […]
referendum pentru familie

V-ar putea interesa și: