Comandament de Urgență la RAJA – mai multe localități fără apă, 106 reclamații

RAJA a anunțat că, în cursul nopții trecute, din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat multiple fluctuații și întreruperi de tensiune, la nivelul mai multor stații de pompare și tratare apă potabilă. În această situație, abonații din localitățile Biruința, Topraisar, Pecineaga, Vânători, Costinești, Dulcești au rămas fără apă la robinete.

Și la Stația Tatlageac s-a înregistrat o cădere de tensiune în intervalul orar 03.00-5,25, și a fost sistată în această perioadă furnizarea apei către consumatorii din localitățile: Mangalia, 23 August, Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Saturn,Venus și Neptun.

În urma ploilor abundente, ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societății s-au înregistrat 106 reclamații. Cele mai multe au venit din municipiul Constanța – zonele stațiunea Mamaia, Delfinariu – Piața Chiliei, zona Dacia, b-dul 1 Mai, str. Șoseaua Mangaliei, cartierul Faleză Nord – Ion Rațiu, Km 4-5, cartier Coiciu și zona Gară. În restul județului, s-au înregistrat sesizări din localitățile Agigea, Cumpăna, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Tuzla, Mangalia și stațiuni. Echipele de intervenție s-au aflat permanent în teren și au răspuns la toate solicitările primite.

La nivelul municipiului Constanța, în continuare se asigură permanența cu 17 echipe de intervenție, iar în restul județului cu alte 31, dotate cu toate utilajele necesare.

La nivelul RAJA SA, activitatea comandamentul pentru situații de urgență și implicit asigurarea permanenței prin cele 48 de echipe de intervenție a fost prelungită până luni, 02 septembrie 2024, ora 08.00.

„Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.
Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.”, a anunțat RAJA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cod roșu în municipiul Constanța

sâm aug. 31 , 2024
Este cod roșu în municipiul Constanța. Până la ora 09:00, vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp. In ultimele ore, s-au acumulat cantități de 50…60 l/mp, a anunțat primăria. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere […]

V-ar putea interesa și: