Comandantul unei nave, prins cu pașaport fals

port constanta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în Constanţa, un cetăţean sirian, comandant al unei nave sub pavilion Vanuatu, care a prezentat, în vederea obținerii vizei de tranzit, un pașaport irakian falsificat.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră Constanţa au efectuat controlul de frontieră atât asupra unei nave sub pavilion Vanuatu, sosită din direcţia Turcia, cât şi asupra membrilor echipajului.

Comandantul navei a solicitat eliberarea unei vize de tranzit, motivând terminarea contractului de muncă. Acesta a prezentat, la controlul specific, un pașaport turistic irakian. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul este completat în fals, acesta fiind semnalat ca furat de către autorităţi.

Bărbatul în cauză, O.M., cetățean sirian, în vârstă de 44 de ani, a declarat că a procurat pașaportul irakian din Turcia, cu ajutorul unei cunoștințe, în schimbul sumei de 15.000 de euro.

În cauză, cetăţeanului sirian nu i s-a permis intrarea în ţară, pașaportul fiind ridicat în vederea expertizării, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA în localitatea Lumina

lun aug. 13 , 2018
Pentru înlocuirea unei vane cu diametrul  de 100 mm, pe instalația de alimentare cu apă de pe strada Bradului, din localitatea Lumina, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă astăzi, 13 august 2018, în intervalul orar 13,00-16,00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile […]
apa avarie raja

V-ar putea interesa și: