Compania care a construit Burj Khalifa vrea să investească în România

burj khalifa
Burj Khalifa a fost inaugurat în 2010, în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Are 829,8 metri înălțime

Compania care a construit Burj Khalifa, cel mai înalt zgârâie-nor din lume la inaugurarea sa vrea să investească în România. Alături de ea sunt și alte companii celebre, interesate de agricultură, construcții, infrastructură și servicii.

Anuntul a fost făcut de dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi, ambasadorul EAU la București într-un interviu acordat Financial Intelligence. 

Anul trecut,  pachetul majoritar de acţiuni al companiei Agricost, care administrează Insula Mare a Brăilei, a fost vândut de Constatin Duluţe companiei Al Dahra din Emiratele Arabe Unite. Agricost este cea mai mare fermă de cereale din România şi operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei. Valoarea tranzacției este de circa 200 milioane de euro. Agricost SA a primit prin atribuire directă, în 2012, un contract de concesiune pe o perioadă de 20 de ani, pentru o suprafață de 57.720 ha. Firma plătește la schimb o arendă de 606 kg grâu/ha/an și 720 euro/ha/an pentru terenul neagricol.

„Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa. Proiectul din Insula Mare a Brăilei este imens. Vorbim de o investiție de circa 500 de milioane de dolari. Vor lucra acolo muncitori si companii românești, inclusiv pentru irigații. EAU va exporta cereale din România spre ţările Europei şi spre alte ţări”, a explicat  dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi.

Nu este singura investiție emirateză în România. 

„Avem în România compania DP World, la Constanța, cu activitate intensă. La începutul lunii februarie 2019, a avut loc semnarea prelungirii cu 30 de ani a acordului de concesiune pentru operarea de către DP World a Terminalului de containere din Portul Constanța. În urma investiției realizate până acum de compania DP World, au intrat în economia românească aproape 200 de milioane de USD. Prelungirea acordului pe termen lung înseamnă dezvoltarea unor noi investiții de aproximativ 100 de milioane de USD și intrarea în economia românească a peste 230 de milioane de USD. La mijlocul lunii martie, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între DP WORLD și Ministerul Transporturilor din România, în contextul vizitei la București a E.S. Sultan Ahmed Bin Sulayem, președintele Dubai Ports, Vămi și Zona Liberă și președinte al Autorității Maritime a orașului Dubai.

Investitorii din emirate sunt interesați si de investiții în domeniul sănătății și al imobiliarelor.

Un alt domeniu de interes pentru companiile emirateze este cel de real-estate. Acum câteva săptămâni, compania EMAAR, dezvoltatorul cele mai înalte clădiri din lume Burj Khalifa, a vizitat România, ocazie cu care oficialii companiei și-au exprimat interesul să investească în proiecte imobiliare, să construiască hoteluri, clădiri în România. Un alt domeniu interesant pentru investițiile emirateze în România este sănătatea. Oficiali ai ministerului sănătății din EAU au vizitat România pentru a identifica oportunitățile de investiții de aici. Vrem să intrăm în sectorul de sănătate din România, prin construcția de spitale private în toată țara. Vrem să găsim cele mai bune modalități de a lucra în acest sector în beneficiul ambelor părți. O altă  companie interesată de investiții în România este Mubadala care deţine deja circa 40% din OMV Austria, fiind al doilea mare acţionar al OMV, după statul austriac. Oficialii Mubadala vor veni în România pentru a explora noi oportunităţi de investiţii.  O altă companie care vrea să investească în România este Masdar – este vorba de investiţii în energie verde.  Alte companii interesate de investiţii în România sunt Abu Dhabi Port, Abu Dhabi Airport. Acestea vor să lucreze cu autorităţile din România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor. De exemplu, aeroportul din Bucureşti nu are piste suficient de lungi. Există, de asemenea, discuţii cu Etihad pentru cooperarea cu Tarom”a spus ambasadorul EAU. 

Ambasadorul a spus că se are în vedere creșterea schimburilor comerciale dintre România și Emirate Arabe Unite. Anul trecut, acestea s-au ridicat la 330 milioane de dolari.

Foto: www.burjkhalifa.ae


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în localitățile Mircea Vodă și Satu Nou

lun mai 6 , 2019
Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinate înmagazinării apei potabile de la nivelul stației de pompare din comuna Mircea Vodă, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 08 mai 2019, în intervalul orar 08,00 – 16,00. Vor fi afectați toți consumatorii din localitățile Mircea Vodă și […]
raja apa medgidia

V-ar putea interesa și: