Concert SOS Conac la Cazinoul din Constanța, la invitația lansată de Placido Domingo

Miercuri, 9 mai, Cazinoul din Constanța va găzdui un concert SoNoRo Conac, ca răspuns la invitația lansată de Placido Domingo, președintele Europa Nostra, cu ocazia celebrării, în 2018, a Anului Patrimoniului Cultural European.

Placido Domingo dorește, astfel, impulsionarea actorilor culturali din întreaga Europă pentru ca, pe 9 mai, aceștia să aducă un omagiu patrimoniului european prin muzică, dans, sau orice altă manifestare artistică, în spiritul Odei Bucuriei, compusă de Ludwig van Beethoven.

Momentele artistice, ce se vor avea loc cu această ocazie, vor putea fi vizionate în rețelele de socializare, reunite prin hashtag-ul #Ode2JoyChallenge. Mai multe detalii aici.

Concertul organizat la Cazinoul din Constanța face parte din inițiativa SOS Conac, lansată anul trecut, prin care SoNoRo își propune să tragă un semnal de alarmă asupra clădirilor din țara noastră cu valoare patrimonială mare și care se află într-un stadiu avansat de degradare. Concertul se alătură demersului Casino Rush, inițiat de Asociația ARCHÉ odată cu nominalizarea Cazinoului din Constanța pentru programul 7 Most Endangered, desfășurat de Europa Nostra. Includerea monumentului simbol al Constanței în acest program marchează recunoașterea importanței deosebite a Cazinoului pentru patrimoniul european, dar mai ales oportunitatea de colaborare cu instituții de calibru internațional în vederea realizării lucrărilor de restaurare. Alături de sprijinul internațional, Casino Rush își propune asigurarea unei conservări participative, care să se constituie ca reper de calitate pentru domeniul protejării patrimoniului construit.

„Propunem prin concertul de la Cazinoul din Constanța o întoarcere în timp în acel început de secol XX, când bucuria de a trăi se traducea în splendidul stil Art Nouveau în care este construit și cazinoul și prin muzica unor compozitori precum George Enescu, Frank Bridge sau György Ligeti. Atunci arta răsuna ca o odă a bucuriei în toate formele sale, apoi, însă, au urmat anii grei, de război, regim totalitarist și distrugere. Reabilitarea Cazinoului din Constanța ar reprezenta o punte în timp spre acel moment al bucuriei, spre care dorim să ne întoarcem și a cărui esență dorim să o redăm prin muzica noastră, un apel la salvarea frumuseții din lume, ce dăinuiește încă în aceste monumente, rapsodii în piatră, pe care nu dorim să le lăsăm să piară”, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

„Încă de la începutul acestui proiect am crezut în puterea muzicii de a scoate din uitare și de a salva clădiri de mare valoare arhitecturală. Concertul SoNoRo Conac de la Cazinoul din Constanța va schimba pentru câteva ore atmosfera de frumusețe întristată în ceea ce ar putea redeveni acest loc, dacă el va fi redat comunității și vieții culturale din oraș.”, declară Emanuela Ghyka- Brand Communication Manager BRD Groupe Societe Generale.

Următoarele concerte SoNoRo Conac vor avea loc după următorul program:

Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai

Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai

Universitatea de Artă și Design din Cluj – Casa Matei Corvin, județul Cluj, 14 mai

Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai

Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai

Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai

Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai

Conacul Sturdza-Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, jud. Iași, 30 mai

Castelul MIMI, Republica Moldova, 31 mai

Palatul Culturii din Blaj, județul Alba, 4 iunie

Muzeul Secuiesc al Ciucului – Castelul Miko, județul Harghita, 5 iunie

SoNoRo Conac este un proiect derulat sub Înaltul Patronaj al Președenției României.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: alexa.petre@sonoro.ro sau 0741.190.470.

După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro.

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Județul Constanța are stand la Târgul Internațional de Turism din Bilbao

vin mai 4 , 2018
Județul Constanța are un stand propriu la Târgul Internațional de Turism din Bilbao. Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, care a fost prezent la inaugurare și care a postat și câteva fotografii de le eveniment. „Standul judetului Constanta, pe care l-am inaugurat […]

V-ar putea interesa și: