La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 13.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 39, în apropierea localității Tuzla, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe interzise.
„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și cu aparatul Drug-Test, care a indicat prezența substanțelor interzise.”, a anunțat IPJ Constanța.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, dar și pentru stabilirea prezenței substanțelor interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
COMPLETARE. Șoferul este polițist de frontieră
Șoferul este polițist de frontieră. Reprezentanții Gărzii de Coastă au precizat că referitor la evenimentul rutier în care a fost implicat un lucrător din cadrul Gărzii de Coastă, cercetările sunt efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
„Conducerea Gărzii de Coastă are ca deziderat funcționarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti și se delimitează ferm de orice comportament sau acţiune necorespunzătoare care nu este în concordanță cu statutul polițistului. Totodată, s-a dispus efectuarea de verificari, in regim de urgenta, cu privire la evenimentul in cauza si cercetarea prealabila a lucratorului.
Gardă de Coastă susține activ toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.