Conducere Spitalului Județean Constanța recunoaște că sunt gândaci în spital, dar spune că ia măsuri.
„Vă aducem la cunoștință faptul că dezinsecția este efectuată o dată pe luna în toate secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf Apostol Andrei” Constanța si, suplimentar, la două saptamani, în sectiile care nu au fost renovate, printre care si sectia Neurologie.
Conducerea SCJU face tot posibilul pentru a remedia această situație și a imbunătăți condițiile pacienților. Astfel, în ultima perioadă, în secția Neurologie, au fost înlocuite noptierele vechi cu unele noi. Pentru că lemnul favorizează ascunderea insectelor, în perioada imediat următoare, va fi înlocuită și tâmplăria din lemn cu tâmplărie PVC. Astfel, vor fi schimbate tocurile și ușile tuturor saloanelor din această secție.”, au spus reprezentanții conducerii.
Aceștia fac apel la pacienți și aparținători să nu mai păstreze produse alimentare în saloane, pe timpul nopții.
Recunoașterea este, ca la alcoolicii anonimi, primul pas către rezolvarea problemei. Fostul director, Dănuț Căpățână, nega astfel de lucruri. În timpul unei conferințe de presă, când un gândac a apărut chiar pe biroul aflat în fața sa, a spus că ar fi fost adus de ziariști de afară.