Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 5 mai 2022, conferința națională „Securitate și fake news – Fake news și dezinformare: Aspecte relative la efectele juridice ale luptei împotriva manipulării informaționale”, informează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul facultății.
Conform programului, la ceremonia de deschidere a conferinței, ce va avea loc de la ora 9.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), vor participa: rectorul UOC – conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, decanul FDSA – prof. univ. dr. Adrian Constantin Stoica, Președintele Curții de Apel Constanța, judecătorul Alina Gabriela Jurubiță, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, magistratul Gigi Valentin Ștefan, Prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa și Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac.
„Această conferință este primul eveniment dintr-o serie de manifestări științifice prin care Facultatea de Drept și Științe Administrative marchează 30 de ani de învățământ juridic universitar ovidian și suntem onorați de participarea unor personalități marcante ale vieții academice și juridice din România, alături de care vom analiza fenomenul fake news și influențele acestuia asupra mediului economic, social și politic”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA.
Potrivit agendei evenimentului, temele de discuție vor include: necesitatea reglementării știrilor false prin limitarea exercițiului unor drepturi fundamentale din perspectiva Constituției României, dar și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, aspecte juridico-penale ale fenomenului de fake-news, dezinformarea în contextul războiului cibernetic, propagandei teroriste sau în context pandemic, efectul fake news asupra operațiilor informaționale ca instrument de politică externă – cazul Federației Ruse și contribuția fiecărui membru al comunității la dezvoltarea sau combaterea fenomenului.