Confidas a integrat soluția Filbo de finanțare a afacerilor, generând solicitări în valoare de 2 milioane RON în mai puțin de 2 luni de la lansare

Confidas, o platformă care ajută antreprenorii români să își accelereze afacerea prin cunoașterea tuturor detaliilor despre partenerii de afaceri, să vadă asociații și legăturile cu alte firme, precum și să genereze liste cu potențiali clienți, a integrat recent împreună cu partenerul său Filbo o soluție de finanțare a afacerilor cu sume de până la 115.000 RON. Astfel, cei 20.000 de utilizatori ai platformei Confidas pot accesa acum cel mai rapid credit din piață pentru firme.

Filbo este o platformă fintech, prima și singura platformă de microfinanțare 100% digitală din România pentru micro-intreprinderi și antreprenori individuali, lansată în anul 2020 de către OMRO, o instituție financiară nebancară prezentă pe piață încă din anul 1994, una dintre primele instituții de microcreditare din România și parte din membrii fondatori ai European Microfinance Network, Microfinance Center și Asociația de Microfinantare România.

În mai puțin de două luni de când a fost lansarea soluției de finanțare a Filbo în platforma Confidas, au fost generate solicitări de finanțare în valoare totală de 2 milioane RON. Cele două companii estimează o sumă totală între 10-15 milioane RON până la finalul anului privind cererile de finanțare de către micii antreprenori.

„Misiunea noastră este de a facilita accesul la finanțare pentru micii antreprenori. Începând cu 2020, platforma Filbo a interacționat cu peste 13.000 de afaceri atât în mod direct, cât și indirect, prin intermediul partenerilor noștri alături de care am lansat soluții de tip Embedded Finance, inclusiv BuyNowPayLater. Infrastructura creată împreună cu partenerul nostru permite oricărui client/utilizator al serviciilor Confidas să aplice în mai puțin de 10 minute pentru o soluție de finanțare. Este necesară doar o conexiune sigură și funcțională de internet, de acces la două documente ale afacerii, ultima balanță și extrasul de cont bancar cel mai recent. Soluțiile noastre de KYC și semnătura electronică permit antreprenorilor să își folosească timpul astfel câșigat pentru a-și administra afacerea, pentru a câștiga mai mulți clienți.”, a declarat Emil Minciu, Director Vânzări și Parteneriate în cadrul Filbo.

„Mulți dintre utilizatorii noștri au reușit să evite complet firmele rău-platnice și să găsească clienți noi cu ajutorul Confidas, iar o parte dintre aceștia ne-au semnalat nevoia de a accesa finanțare suplimentară pentru planurile lor de creștere. Soluția noastră de finanțare, oferită în parteneriat cu Filbo, a devenit deja foarte populară în rândul utilizatorilor Confidas, iar în viitor le vom oferi acestora și alte servicii adiționale.”, a declarat Eduard Burghelia, CEO & Cofondator Confidas.

Andrei Crețu, investitor, Eduard Burghelia, cofondator Confidas, și Iulian Cîrciumaru, investitor

Platforma Confidas a fost lansată în urmă cu 5 ani ca o soluție completă de verificare a firmelor din România. Cei 20.000 de utilizatori ai platformei au acces la date complete despre firmele cu care vor să lucreze și despre asociații care se află în spatele lor, la date financiare, date de contact și alte informații care îi ajută să înțeleagă dacă pot avea încredere sau nu în viitorii parteneri de afaceri. Verificarea clienților înainte de semnarea contractului poate face diferența între a fi plătit și a pierde bani.

Soluția de finanțare a Filbo oferă o experiență 100% digitală începând cu selectarea produsului, încărcarea a doar două documente, indentificarea online, aprobarea de principiu în doar câteva ore, precum și semnarea electronică a contractului. De asemenea, soluția de finanțare Filbo integrată de către Confidas nu necesită garanții mobiliare sau imobiliare ori furnizarea de bilete de ordin din partea antreprenorilor, întrucât compania beneficiază de programul de garanții europene EaSI, oferit de către Fondul European de Investiții. Deși IMM-urile reprezintă 99.7% din companiile din economie și angajează peste 65% din salariați, doar 1 din 8 mici antreprenori au acces la un credit bancar. Astfel, soluția de finanțare a Filbo integrată de către Confidas vine ca o completare a misiunii de a spori accesul la finanțare pentru micii antreprenori care au nevoie de soluții cât mai rapide și mai flexible în funcție de nevoile firmei (credit de investiții, finanțarea capitalului de lucru sau un credit rapid pentru nevoi urgente) pentru a duce afacerea lor la următorul nivel.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

O mare parte a municipiului Constanța și 7 localități din județ vor rămâne fără apă din noaptea de 25 mai, ora 22.00, până vineri – 27 mai 2022, ora 05.00

vin mai 20 , 2022
În perioada 25 mai 2022, ora 22.00 – 27 mai  2022, ora 05.00, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile pentru înlocuirea unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța. Investiția face parte din Contractul de lucrări CL35: ”Reabilitare stație de pompare […]
raja

V-ar putea interesa și: