Conflict deschis în PNL. Dragomir – Lupu: 1 – 0

dragomir-lupu

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, își exprimă dezacordul față de decizia deputatului Mihai Lupu de a demisiona din funcția de prim-vicepreședinte și nu împărtășește propunerea acestuia de a renunța la președinția filialei liberale.

„Nu sunt de acord cu propunerea deputatului Mihai Lupu prin care îmi solicită să demisionez din funcția de președinte al PNL Constanța. Așa cum ne ducem mandatele până la final în Parlamentul României, tot așa ar trebui să ne exercităm mandatele politice până la Congresul PNL din primăvara anului viitor. Abia după aceea vom avea libertatea de a continua sau nu sub aceeași formulă. Acum ne-a venit și nouă rândul, cei care am fost susținuți de-a lungul anilor în funcții de conducere, să muncim pentru alți colegi și să îi sprijinim pentru a accede în Parlament. Am un cuvânt dat în fața echipei centrale a PNL și o datorie către toată echipa pe care o conduc, o echipă competentă, primenită cu oameni noi, care au performat în domeniile lor de activitate”, a declarat președintele PNL Constanța.

Acesta îi solicită deputatului Mihai Lupu să revină asupra deciziei luate în ședința CJEx al PNL Constanța.

„Îi solicit deputatului Mihai Lupu să revină în echipă și să pună umărul să muncească în campania electorală. PNL Constanța are nevoie de toți membrii pentru a maximiza scorul la alegerile parlamentare din 11 decembrie”, a mai spus liderul liberalilor constănțeni.

Reamintim că deputatul Mihai Lupu a anunțat sâmbătă, 24 septembrie a.c., în ședința Comitetului Județean Executiv al PNL Constanța, că își depune mandatul de prim-vicepreședinte al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal și că nu mai dorește să candideze, la alegerile din 11 decembrie, pentru un nou mandat în Parlamentul României.

De asemenea, deputatul Mihai Lupu i-a cerut președintelui PNL Constanța Gheorghe Dragomir să îi urmeze exemplul și să demisioneze din funcția deținută la nivelul filialei liberale constănțene.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cafeaua din Napoli și mafia din Constanța

Dum sept. 25 , 2016
Aflat în Napoli, José Saramago intră într-o cafenea nouă, aflată pe una dintre străduțele orașului italian. Chelnerul își dă seama că nu e de-al locului, îi aduce cafeaua și îi spune, ”cu naturalețea cuiva care oferă o informație utilă: Asta e a camorrei”. Scriitorul distins cu premiul Nobel este luat […]
cristian hagi

V-ar putea interesa și: