Să ți se majoreze impozitul de aproape 30 de ori, de la un an la altul, este un șoc.
După ce a studiat care sunt efectele taxelor și impozitelor locale pe 2016 și după ce a discutat cu mai mulți constănțeni pe această temă, consilierul local PNȚCD Tudorel Chesoi s-a hotărât să ia taurul de coarne.
”Am inițiat un proiect de hotărâre pentru diminuarea taxei pe clădirile nerezidențiale”, a precizat acesta, astăzi, într-o conferință de presă.
Ironia sorții face ca, în momentul în care depunea proiectul, un constănțean să îi spună că are de plată, pentru un apartament de 50 de mp, suma de 5.600 de lei. Imens!
”Această taxă afectează nu numai întreprinderile mici și mijlocii, dar și deținătorii de spații de acest gen, care le închiriază”, a spus Tudorel Chesoi.
Important este că toate aceste impozite vor fi plătite tot de noi, pentru că medicii, notarii, PFA-urile care vor achita mai mult către stat își vor taxa mai mult clienții.
Cert este că cine plătește 2% impozit pentru un apartament ajunge să îl mai achite odată în mai puțin de 50 de ani (dacă ținem cont și de inflație).
Ce vrea de fapt Tudorel Chesoi? Reducerea acestei taxe de la 1,5% sau 2% din valoarea apartamentului, cât este în prezent, în funcție de faptul dacă acesta a fost sau nu evaluat, la 0,9%. Evident, procentul poate fi discutat.
Consilierul local a explicat și de ce nu a reacționat până acum.
”În decembrie nu am avut la îndemână un studiu de impact și am votat hotărârea. Ținând cont de reacțiile constănțenilor, am decis că este cazul să ne facem datoria de consilieri. Noi, consilierii, trebuie să fim în slujba cetățenilor. Sper ca primarul interimar Decebal Făgădău și consilierii să analizeze cu atenție și să aprobe această propunere”, a spus Tudorel Chesoi.
Reamintim că Patronatul Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Constanta împreună cu Baroul Constanta, Ordinul Arhitecților din Constanta, Camera Executorilor Judecătorești Constanta, Asociația Medicilor de Familie „Tomis” Constanta s.a. au inițiat contestație in contencios administrativ prin care solicita revocarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 312/18.12.2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2016.
De asemenea, a fost inițiată o petiție online pentru reducerea acestei taxe, care a fost stabilită la cel mai mare nivel posibil.
Vă invit să urmăriți mai jos știrea realizată de colegii de la Dobrogea TV.