Consiliul Judeţean Cluj a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul referitor la achiziţionarea serviciilor de execuţie a lucrărilor de edificare a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj, investiţie estimată la 200 milioane euro. Proiectul Consiliului Judeţean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal.
„Intrăm într-o nouă etapă, extrem de importantă, cu această investiţie prin intermediul căreia vom construi, la Cluj, unicul Centru Integrat de Transplant din ţară şi din Europa de sud-est. Vom face tot ceea ce ţine de noi pentru ca etapele procedurale să se deruleze într-un ritm alert, astfel încât construcţia acestui obiectiv medical ultramodern, de o importanţă aparte atât pentru judeţul Cluj cât şi pentru întreaga Românie, să fie finalizată în maxim trei ani.’’, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.
Centrul de transplant de la Cluj va dispune de 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de Imagistică şi U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii şi recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, va avea un număr de 280 de paturi pentru pacienţi şi 176 de locuri de parcare.
Vă recomandăm și:
Sursa: ZF.ro