Consiliul Județean Constanța a sărbătorit Ziua Dobrogei. A dăruit 45 de plachete

Cu prilejul împlinirii a 143 de ani de la intrarea oficială în administrare românească a ținutului dintre Dunăre și Mare, Consiliului Județean Constanța a organizat astăzi, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, o ceremonie dedicată zilei de 23 noiembrie 1878, un moment important din istoria Dobrogei, când autoritățile civile și militare române au ajuns la Constanța.

La eveniment au participat, alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, subprefectul județului Constanța, Secyl Suliman, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, istoricul Puiu Hașotti, fost ministru și senator, primari ai unităților administrativ-teritoriale, directori ai instituțiilor județulului Constanța, reprezentanți ai principalelor minorități din Dobrogea, precum și alte oficialități.

 „Ca inițiator al Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca “Ziua Dobrogei”, în anul 2013, alături de colegii mei parlamentari din Constanța și Tulcea, între care îl menționez pe colegul si prietenul meu, deputatul de Tulcea, Popa Octavian-Marius, am reușit să readucem în conștiința colectivă o sărbătoare de care Dobrogea are mare nevoie. Așa cum spuneam atunci în expunerea de motive, avem nevoie de legi pentru a proteja identitatea națională a României. Această zi, extraordinar de importantă, ne spune: prețuiți ce aveți, prețuiți moștenirile lăsate, tezaurul dobrogean și unicitatea acestei regiuni aflate pe primul loc în România și pe locul cinci în Europa, ca bogăție arheologică și arhitecturală. Din păcate, încă avem multe zone lăsate de izbeliște, iar această moștenire nu am prețuit-o și nu am păstrat-o așa cum se cuvine. Istoria ne definiște, istoria ne reprezintă și trebuie să fie conservată. Reușita înaintașilor noștri ne încredințează un mandat important, cel al continuării dezvoltării durabile a acestei regiuni, de promovare a valorilor care-l edifică, de conservare a patrimoniului său cultural și material și de recunoaștere publică a personalităților sale marcante.

Împreună cu dumneavoastră, reprezentanți ai instituțiilor, primari și toți factorii decizionali, trebuie să reconstruim viața economică și socială a județului Constanța, să lăsăm la o parte orgoliile politice și să ne gândim la interesul cetățenilor, pentru a le oferi o viață mai bună. Rolul nostru, ca autorități publice este acela de a ne gândi, zi de zi, cum să dezvoltăm Constanța, cum să dezvoltăm Dobrogea. Cetățenii au nevoie de spitale, educație de calitate, centre culturale, apă, gaz și canalizare în toate localitățile județului. Cu ajutorul dumneavoastră, prin cheltuirea eficientă și transparentă a banului public, sunt convins că toate lucrurile acestea se vor realiza”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC

Evenimentul a debutat cu un moment artistic oferit de Ansamblul Folcloric Profesionist “Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean “Teodor T. Burada”.

La finalul ceremoniei, în semn de recunoștință și apreciere, președintele CJC a oferit plachete tuturor instituțiilor care au contribuit la dezvoltarea comunității, precum și companiilor și ONG-urilor care au acordat sprijin, prin sponsorizările oferite instituțiilor de sănătate și protecție socială.

Mi-aș dori ca această zi să fie una a recunoștinței, pentru că am trecut și trecem în continuare prin momente dificile. Noi am ales să cinstim implicarea societății civile prin mediul de afaceri și al ONG-urilor, în efortul comun de combatere a efectelor pandemiei care a pus stăpânire pe întreaga planetă, iar implicarea acestora a fost esențială, punând umărul în cazurile în care nu a reușit statul român sau administrația locală. Aceștia s-au implicat și au fost alături de noi, prin susținerea unităților spitalicești, instituții care au luptat pentru salvarea de vieți omenești în ultima perioadă. Le mulțumesc în numele locuitorilor județului Constanța, a Consiliului Județean Constanța și a colegilor mei și îi asigur de toată recunoștința noastră pentru sprijinul acordat serviciului public de sănătate și protecție socială. Sunt onorat să le ofer, fiecăruia dintre aceștia, cu ocazia Zilei Dobrogei, un mic semn de mulțumire și recunoștință pentru gestul enorm făcut pentru comunitatea constănțeană”, a mai precizat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Astfel, au fost oferite un număr de 45 de plachete, următoarelor entități:

  1. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”;
  2. Direcția de Sănătate Publică Constanța;
  3. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța;
  4. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța;
  5. Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța;
  6. Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța;
  7. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța;
  8. Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”;
  9. Spitalul Municipal Mangalia;
  10. Spitalul Municipal Medgidia;
  11. Teatrul de Stat Constanța
  12. Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța
  13. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
  14. Oil Terminal S.A.
  15. Grupul Celco – Socep – Logistic Park (vezi și: Cum și-a făcut CELCO reclamă, pe tema campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului, cu 5010 de lei)
  16. Dedeman;
  17. Monsson Trading;
  18. Romar Shipping;
  19. Alezzi Beach Resort;
  20. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța;
  21. RAJA S.A.
  22. Banca Comercială Română;
  23. Global Defense Logistics;
  24.  Oscar Downstream;
  25. Zoo Agro Traian;
  26. Medimar;
  27. Raiffeisen Bank;
  28. Societatea Națională Nuclear Electrica;
  29. Registrul Auto Român;
  30. Ascendis Wellness;
  31. Neversea;
  32. Praktiker Real Estate România;
  33. Heineken România SA;
  34. Histria Ship Management;
  35. Mansson Trading SRL
  36. Sindicatul Liber al Navigatorilor;
  37. Oil Depol Service;
  38. RCS – RDS;
  39. Utilnavorep SA;
  40. Mobiparts;
  41. Eco Fire Sistems;
  42. M&M Frimar Craiova;
  43. Fundația Demnitatea Pontica;
  44. Asociația Dăruieste Aripi;
  45. Fundația Mecena.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Consiliul Județean Constanța a sărbătorit Ziua Dobrogei. A dăruit 45 de plachete

  1. dobrogea ,, pamint romanesc ,, da 35 de ani pe vremea lui mircea apoi primita cadou Sint pe you tube filmulete cu evolutia europei incepind cu sute de ani ih Stati cu ochii pe dobrogea Acolo o sa vedeti prin ce miini a trecut Sigur o sa faceti ulcior la ochi Atitia lefegii care sa minta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O locuitoare din Zona Peninsulară spune că Ambulanța nu a fost lăsată să intre. Lucrurile nu stau deloc așa

mar nov. 23 , 2021
Am primit o sesizare pe adresa redacției care spunea că o ambulanță nu a fost lăsată să intre în zona peninsulară. Mesajul doamnei care ne-a scris e mai lung. Îl redăm mai jos. „Va scriu sa va relatez ca azi noapte un vecin a chemat ambulanța în Zona Peninsulara Constanta și ambulanta nu […]
zona-pensinsulara

V-ar putea interesa și: